Antena Căutare

După zece ani de relație, Robert avea pregătit inelul pentru iubita sa, Medana! O va cere sau nu de soţie după ce a văzut ce a făcut ea cu Matei?

La Ceremonia Focului, se dau cărțile pe față, iar băieții vor vedea ce au făcut în lipsa lor, partenerele lor.

La Ceremonia Focului, s-au dat cărțile pe față, iar băieții au văzut ce au făcut în lipsa lor, partenerele lor.

Băieții și-au văzut fetele la ședința foto pe care au făcut-o alături de ispitele masculine.

Hamude nu a vrut decât să-și vadă iubita fericită pe filmulețe. Loredana părea că se simte extraordinar alături de ispita masculină Sorin, dar Hamude a fost înțelegător și a spus că depinde care a fost challenge-ul. Sticks-uri mâncate asemeni unor îndrăgostiți, atingeri fierbinți: toate astea nu l-au făcut pe Hamude nervos.

Alin nu a ridicat capul atunci când ți-a privit iubita Alice alături de chipeșul Robert. Un flirt mai mult decât îndrăzneț, pălăria ei pe capul lui, strângeri de mână: la toate astea trădatul Alin a avut o explicație: „Era beată aici!”

Articolul continuă după reclamă

Robert a venit cu inelul pregătit de acasă pentru frumoasa Medana, iubita lui de peste zece ani de zile. Dar bruneta s-a cam lăsat vrăjită de Matei și a recunoscut că nu mai știe ce vrea. „Mi-a fost fost dor de ea!”, a spus Robert. „E liberă să aleagă!”, a spus el, dar a completat faptul că trebuie să vadă mai mult pentru a-și da seama ce se întâmplă cu adevărat. Nu și-a exprimat dorința de a renunța la planul de a o cere în căsătorie pe Medana, dar nici nu a părut atât de nerăbdător să îi pună marea întrebare.

Sasha a fost dezamăgit de Elena, văzând cât de afectată e că Matei are ochi numai pentru Medana. Nu a mai avut cuvinte pentru ceea ce i-a făcut cea căreia i-a jurat iubire înainte să vină pe insulă. Scena sărutului l-a surprins în mod negativ, reacție previzibilă, de altfel.

”Ea e cea cu mintea diabolică și știu că nu va renunța!”, a spus Sasha despre Elena. „A sărit calul!”, e tot ce a mai putut spune atunci când a văzut-o pe Elena sărutându-se cu Tomița!

Şedinţă foto incendiară! Elena şi Matei, sărut fierbinte pe plajă!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina și Marcel au părăsit Thailanda. Cum au reacționat când au primit vestea
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina și Marcel au părăsit Thailanda. Cum au reacționat când au primit vestea
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a plâns în hohote în brațele lui Marcel. Cum a reacționat concurentul
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a plâns în hohote în brațele lui Marcel. Cum a reacționat concurentul
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x