Antena Căutare

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo revin la pupitrul de jurat! Cel de-al cincilea sezon "iUmor" are premiera duminică, 25 februarie, la ora 20.00, la Antena 1

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România revine cu cel de-al cincilea sezon duminica aceasta, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România revine cu cel de-al cincilea sezon duminica aceasta, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

De-a lungul zilelor de audiții, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au vizionat numere care de care mai excentrice sau mai amuzante, prezentate de concurenți veniți din toată țara, dar și din Europa, Japonia, Malaezia, Canada sau Mexic.

Aspiranții la marele premiu "iUmor" au adus cu ei cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, începând de duminică, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Articolul continuă după reclamă

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Cei trei câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea) și Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea).

Inna, vedetă pe scena ”iUmor”. Duminică, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, începe distracția!... PREMIERA SEZONULUI 5: Mihai Bendeac iese din platoul ”iUmor” din cauza unei concurente: ”Nu puteam să mă uit la ea!”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Impactul consumului regulat de brânză asupra tensiunii arteriale. Ce arată specialiștii
Impactul consumului regulat de brânză asupra tensiunii arteriale. Ce arată specialiștii Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere: „Ai cea mai mândră soră din lume.” Foto
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere:... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof HelloTaste.ro
Localitate în beznă, după revolta oamenilor care nu și-au mai plătit taxele. Primarul spune că nu are bani nici de apă și canalizare
Localitate în beznă, după revolta oamenilor care nu și-au mai plătit taxele. Primarul spune că nu are bani nici... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00!
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00! BZI
Pensionarii, la un pas de a-și lua CASS-ul înapoi
Pensionarii, la un pas de a-și lua CASS-ul înapoi Jurnalul
Doliu în muzica populară românească. O cunoscută artistă a murit la 53 de ani
Doliu în muzica populară românească. O cunoscută artistă a murit la 53 de ani Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Angajaţii Dacia care refuză zecile de mii de euro pentru a demisiona.
Angajaţii Dacia care refuză zecile de mii de euro pentru a demisiona. "Mai sunt apt de muncă" Observator
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil?
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja UseIT
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x