Antena Căutare

Ecaterina Andronescu și-a făcut temele pentru roast-ul iUmor: a citit cartea lui Mihai Bendeac și a ascultat melodiile lui Cheloo

În cel de-al zecelea sezon iUmor, diseară, de la 20.30, la Antena 1, ediția specială de roast se anunță legendară, iar invitații nu pot fi decât cu totul neașteptați! Ecaterina Andronescu nu a vrut să vină cu temele nefăcute, așa că a vrut să îi cunoască mai bine pe cei trei jurați.

Fostul ministru al Educației vine la roast-ul iUmor | Antena 1

„Sunt emoționată pentru că m-ați invitat la o emisiune cu care nu sunt obișnuită și pentru care nu cred că sunt pregătită! Ar fi o idee să îi scot la tablă, pentru că am încercat să știu cine sunt jurații. Sigur, pe doamna Matache o cunoșteam de când venea în Regie la balurile bobocilor, dar pe ceilalți doi nu prea îi știam și atunci am încercat să îi identific din mesajele publice. Am căutat cartea domnului Bendeac și trebuie să recunosc că sunt expresiii pe care le-a folosit în scris pe care eu nu le-aș accepta niciodată și în același timp am ascultat câteva din cântecele domnului Cheloo. Ca urmare, chiar dacă mesajul nu ai cum să nu îl apreciezi, limbajul nu ai cum să nu îl dai la o parte”, a mărturisit Ecaterina Andronescu.

Citește și: Mihaela Tatu, Andreea Raicu și Anna Lesko iau la țintă jurații iUmor, miercuri, de la 20.30, la Antena 1

Ce vedete vor urca pe scena iUmor, în ediția din 5 mai 2021

Și ceilalți invitați s-au pregătit pentru întâlnirea cu Delia, Mihai Bendeac și Cheloo. ”Nu știu cum vor reacționa, dar sincer nici nu mă privește! M-am uitat la câteva ediții de iUmor ca să pot să mă pregătesc pentru acestă apariție de astăzi”, a spus Petre Roman, în timp ce Viorel Cataramă e nerăbdător să ducă la bun sfârșit roast-ul juraților iUmor. ”Nu cred că vor face față roast-ului, dar nu au ce face, asta e meseria lor! Să vadă și ei cum e când te ia cineva în balon și nu poți să faci nimic, să spui nimic. Eu știu că nu e ușor, în 30 de ani și mie mi s-a întâmplat”, a spus Cataramă.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Delia, poză îndrăzneață în piscină, însă un detaliu i-a nemulțumit pe fani. Ce le-a răspuns artista

Mihaela Tatu, Damian Drăghici, Petre Roman, Marian Drăgulescu, Viorel Cataramă, Cuza, Andreea Raicu, Anna Lesko, Petrișor Obae, Ecaterina Andronescu și Cătălin Crișan și-au făcut temele temeinic și îi vor lua la țintă pe jurații iUmor astăzi, de la 20.30, la Antena 1. Cine va scoate de pe mânecă cele mai multe răutăți și, mai ales, cum le vor primi Delia, Mihai Bendeac și Cheloo, cei de acasă pot afla miercuri, de la 20.30, la Antena 1, în ediția specială de roast din cel de-al zecelea sezon iUmor.

Mihaela Tatu, Andreea Raicu și Anna Lesko iau la țintă jurații iUmor, miercuri, de la 20.30, la Antena 1... iUmor, 5 mai 2021. Andreea Raicu, o prezență elegantă, face furori. “Să știi că a ieșit și pe camera chimia dintre tine ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x