Antena Căutare

Finala iUmor, sezonul 13, 4 decembrie. Andrei Fabian Stoica a cântat despre pierderea virginității și i-a „încurcat” pe jurați

Din dorința de a prezenta un număr inedit în marea finală iUmor, Andrei Fabian Stoica și-a ales un subiect „extrem”, punând în versuri momentul în care și-a pierdut..virginitatea. Jurații, în frunte cu Mihai Petre, s-au arătat contrariați. Cum au reacționat.

După numărul său de roast pe ritmuri de rap din preselecțiile iUmor, în marea finală Andrei Fabian Stoica a schimbat stilul muzical și s-a prezentat pe scenă cu formație, în timp ce „a dat-o” pe populară. Subiectul melodiei sale nu a stârnit însă reacțiile dorite din partea juraților, după ce concurentul a pus în versuri momentul în care și-a pierdut „fecioria”.

Andrei Stoica, subiect neinspirat în finala iUmor, sezonul 13

Încă de la primele acorduri, Mihai Petre a intervenit: „Cui îi pasă de asta?!” Coregraful s-a arătat contrariat pe tot parcursul numărului, vorbind cu colegii săi de la masa juriului: „Abia asta numesc eu ceva rău! (..)Groaznic până acum, ce slab.”

„Îmi era tare rușine, trei zile m-am pregătit, orice numai să rezist. Când fata s-a dezbrăcat, două minute a durat”, sunt doar câteva dintre versurile concurentului, care a prezentat un număr muzical relativ scurt, de altfel. Iată motivul pentru care Costel i-a explicat că ceea ce face se încadrează în categoria „Stand-up de lift”

Jurizare Andrei Fabian Stoica, în finala iUmor sezonul 13

Mihai Petre l-a comparat pe concurent cu un „tip de la masa de nuntă care zice glume cu voce tare, în timp ce ceilalți nu se amuză deloc”. „Ăla ai fost tu. (..) Să vii aici cu glume de Indianul Talpă Iute…”

În aceeași notă, juratul Costel i-a recomandat lui Andrei Fabian să prezinte numerele sale la nunți și botezuri. „Umorul trebuie să fie un pic mai elevat”, a completat comediantul.

„Nu neapărat mai elevat, dar mai bun, A fost stand-up de serbările de la Rovineni”, a intervenit și Delia.

„Eu sunt mândru de mine. Dacă nu v-a plăcut, eu respect decizia”, a zis concurentul, după ce a primit 4 Dislike-uri din partea juriului iUmor.

Cum se votează în finala iUmor

Finala iUmor este înregistrată, însă, votul telespectatorilor se va face live în această seară, după ce Șerban Copoț și Dan Badea vor anunța startul votului. Publicul telespectator va putea alege, diseară, marele câștigător al sezonului 13, dar și al premiului în valoare de 20.000 de Euro, prin SMS la 1313, după ce Șerban Copoț și Dan Badea da: „Start vot!“.

La scurt timp după ce prezentatorii vor spune că s-a încheiat procesul de votare, ei vor dezvălui cine este câștigătorul sezonului 13 iUmor, care, totodată, va pleca acasă cu cecul de 20.000 de Euro.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Costel și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Finala iUmor, sezonul 13, 4 decembrie. Vladislav Sliusarenco a cucerit cu umorul fin de la Moldova. Gluma care a animat ... Finala iUmor, sezonul 13, 4 decembrie. Bia TRS, ironii „spumoase” despre orientarea ei sexuală: „A zis că sunt hermafrod...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x