Antena Căutare

Radu Bucălae s-a căsătorit. Cum arată mireasa și cine au fost nașii de cununie pentru fostul concurent de la iUmor și partenera sa

Radu Bucălae, fostul concurent de la iUmor, s-a căsătorit cu Alexandra Bucălae, o tânără frumoasă, blondă, iar nași de cununie au fost Cătălin Bordea și soția sa Livia. Cum arată Alexandra, femeia în brațele căreia comediantul și-a găsit fericirea.

Radu Bucălae, unul dintre cei 11 finaliști ai Sezonului 6 ”iUmor”, s-a căsătorit cu Alexandra Bucălae. | Antena 1/ iUmor

Radu Bucălae și-a oficializat iubirea și a avut cununia religioasă, de curând. Acesta s-a căsătorit cu Alexandra Bucălae într-un decor de poveste.

Aceștia au avut invitați numeroși la nuntă, iar numeroase imagini au curs în mediul online, dar și pe youtube, acolo unde s-a putut vedea desfășurarea în linii mari a fastuosului eveniment.

Cum arată soția comediantului Radu Bucălae

Pe Radu Bucălae îl știm din sezoanele trecute de la iUmor când a fost atât concurent, cât și invitat și a făcut un show de excepție care a adus zâmbetul pe buze juraților.

Articolul continuă după reclamă

Însă, soția sa a stat departe de lumina refelctoarelor. Zilele trecute cei doi au decis să se cunune și în fața lui Dumnezeu, asta după ce în urmă cu doi ani, în 2020, s-au căsătorit în fața ofițerului de stare civilă.

Citește și: Radu Bucălae, de la iUmor, singurul bărbat care vrea să se însoare și nu reușește: "De doi ani facem organizarea"

Pandemia de coronavirus le-a stricat planurile și au fost nevoiți să amâne petrecerea de nuntă și cununia religioasă, însă odată cu relaxarea din această vară, cei doi au profitat de ocazie și au organizat o nuntă de vis.

În ultimul weeeknd din luna august, Radu și Alexandra Bucălae și-au jurat iubire veșnică, iar alături le-au fost părinții spirituali Cătălin Bordea și Livia.

Citește și: Radu Bucălae, roast-ul blugilor prea strâmți: „Ca să se îmbrace, femeile trebuie să facă dansul ploii, că nu intră în ei”

Radu Bucălae a vorbit despre nunta anulat încă din luna ianuarie 2021, când a fost invitat în cadrul emisiunii XNS: "Dacă e vreo nuntă care poate să mă țină pe mine și pe Alexandra. Nu ocupăm mult. Noi am mai avut o nuntă anul trecut, dar nu s-a ținut de promisiune. Organizare cap-coadă, de doi ani de zile fac la ea", a povestit Radu Bucălae în stilul lui caracteristic, atunci.

Radu Bucălae a fost unul dintre cei 11 finaliști ai Sezonului 6 ”iUmor”, ar fi trebuit să fie inginer electronist la Târgu Jiu, dar din fericire a făcut o schimbare de carieră și a dat la Facultatea de Actorie din Craiova.

Alegerea a fost mai mult decât inspirată, pentru că talentul lui s-a extins și în zona comediei, acolo unde a făcut un real spectacol și a fost recunoscut.

În cea de-a șaptea ediție din Sezonul 6 iUmor, Radu Bucălae a venit cu un show de zile mari cu un număr special de stand up comedy cu și despre femei.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x