Urmărește A1 pe DiscoverLucia Harabagiu a povestit pe instagram cum a luat decizia de a părăsi România alături de familia sa. În urmă cu doi ani și opt luni, românca s-a mutat din București într-un sat din munții Andaluziei, fără economii importante și fără să știe exact ce îi rezervă viitorul: „Acum 2 ani și 8 luni, am plecat de la o viață foarte confortabilă din București și ne-am mutat într-un mic sat alb din munții Andaluziei. Fără economii mari, fără plan perfect, doar decizia de a o lua de la capăt într-un loc care ne-am simțit mai mult ca acasă. Sincer să fiu, nu am fost dezamăgiți de Spania, tocmai pentru că nu am ajuns niciodată aici așteptând ca un sistem perfect, oameni perfecți sau bani și fericirea să cadă magic din cer.
Trebuie să le faci pe amândouă să se întâmple singur: banii și fericirea. De atunci, am construit proiecte noi, am făcut greșeli, am creat o comunitate, ne-am privit fiica crescând într-un mediu incredibil de internațional și ne-am regăsit înconjurați de oameni din întreaga lume. Vorbim trei limbi zilnic (cinci, dacă pui la socoteală Spanglish și Romaniola), avem steagul României care arborează în grădina noastră și ne bucurăm de genul de luxuri cotidiene la care doar visam: munți, mare, orașe uimitoare, uneori chiar și oceanul.
Și poate că adevăratul lux nu este atât de mult despre ceea ce avem în ceea ce privește titlurile, banii sau averile, ci despre cum alegem să ne trăim zilele și ce alegem să lăsăm în urmă”, a transmis Lucia Harabagiu.
De ce a decis să plece din România
Într-o serie de imagini publicate pe Instagram, românca a explicat mai detaliat cum a ajuns să aleagă Spania, deși inițial familia intenționa să se întoarcă în Franța, unde mai locuise în trecut:
„Din când în când, reiau povestea mutării noastre în Spania, de la motivele pentru care am ales să plecăm din nou din România (după ce, în 2017, am locuit în Cognac, Franța). Păi, cum am tot spus, am plecat de la un foarte bine în București la un vom trăi și vom vedea ce vom face într-un sat alb andaluz. Nu aveam nici prea multe economii, eram amândoi pe cont propriu, cu Alex la început de drum după ce și-a dat demisia de la jobul din România, iar eu cu doar câteva contracte din țară pe care le-am putut continua de la distanță. Cu taxe de plătit, cu schimbat banii din RON în euro, cu birocrație și în Spania, cu taxe mari și aici. Mă rog, ca să nu o lungesc prea tare, nu am avut dezamăgiri legate de Spania tocmai pentru că nu am venit aici crezând sau sperând că e vreo minune de sistem, că oamenii sunt perfecți sau că cine știe ce plouă cu bani și fericire. Pe ambele, și banii, și fericirea, ți le faci tu singurel”, a explicat aceasta.
Lucia Harabagiu a mărturisit că, deși în București avea o viață confortabilă, simțea că locul ei și al familiei era în altă parte: „Revenind la motivele mutării: deși totul era super ok în București, personal și profesional vorbind, noi nu ne simțeam acasă. E destul de complicat de explicat treaba asta. Pentru cine nu știe, planul inițial era să ne mutăm înapoi în Cognac, Franța, dar ne-am sucit complet într-o după-amiază de sâmbătă, când am pus toate ups and downs într-un Excel: Andalucía vs Cognac. Și a câștigat Andalucía.
Ne tot întreba copilul, care tocmai începuse niște clase de franceză: «Mami, până la urmă unde ne mutăm?». Avea să afle că va înlocui clasele de franceză cu unele de spaniolă. Ne-am dorit foarte mult, eu și Alex, ca Rita să crească într-un context internațional. Sora mea locuia deja de vreo șapte ani pe Costa del Sol și, pentru că vizitaserăm zona de două ori, ne-am dat seama că this is it, asta chiar poate să devină acasă pentru noi. Plus vremea bună, inclusiv iarna, plus marea, munții, oceanul și orașele splendide, toate destul de aproape unele de altele.”
Cum s-a schimbat viața familiei în Spania
Mutarea a însemnat și un nou început profesional. Lucia Harabagiu spune că a reușit să dezvolte proiecte la care înainte nici nu se gândea: „Apoi, profesional vorbind, eu și Alex am tot luat-o de la capăt în ultimii zece ani. Și parcă tot nu ne găseam locul. Și am zis: hai că nu-i suficient să o tot iei de la zero la tine în țară, de ce să nu ne complicăm și să facem treaba asta în străinătate? Am venit aici, am bătut la uși, la propriu și la figurat. Unde nu am găsit oportunități, le-am creat. Am avut proiecte internaționale la care nici nu am fi putut visa, am avut proiecte care s-au dovedit (aici vorbesc doar despre mine) un fail total, ceva rău. Mi-am publicat cartea pentru copii, am creat o comunitate de femei în sat și am organizat evenimente și ateliere pentru femei și copii. Am apărut pe la televiziunea din Spania, prin presa online și la televiziunea din Finlanda. Asta așa, long story short.”
În ceea ce privește adaptarea fiicei sale, românca spune că lucrurile au decurs mult mai ușor decât s-ar fi așteptat: „Suntem în continuare întrebați dacă și cum și cât de repede ne-am adaptat. Răspunsul meu este că NU a fost nevoie să ne adaptăm. Nici măcar pentru Rita, care urma să împlinească șase ani în mai (noi am ajuns în Spania la final de martie 2024). Am ajuns în Genalguacil și ne-am continuat viața de unde o lăsasem cu câteva zile în urmă când am pornit cu mașina din București. Noi a trebuit să ne creăm oportunități profesionale și financiare.
Rita a mers la școala din sat din primele zile, unde a fost primită cum nici nu puteam spera, inclusiv de învățătoare, care a întâmpinat-o cu un «bună dimineața» în română. Cum am mai spus, spaniolii sunt outnumbered de către imigranți la școala din sat. Sunt multe, multe naționalități și e mare lucru, mai ales în zilele noastre, să îi vezi pe toți cum se înțeleg, deși unii încă nu vorbesc nici spaniolă, nici engleză. Cum nici măcar nu își pun problema că sunt diferiți ca nație, cultură, religie etc. Sunt toți copii și doar asta contează pentru ei. Rita vorbea doar câteva cuvinte în spaniolă când am ajuns, dar a prins limba incredibil de repede.”
Ce spune despre România și viața într-un sat din Andaluzia
Chiar dacă s-a stabilit în Spania, Lucia Harabagiu spune că nu și-a uitat originile și că își reprezintă cu mândrie țara: „Nu ne-am uitat și nici nu ne-am renegat rădăcinile, cum se spune de multe ori despre românii care aleg să plece în altă țară. Eu sunt o ambasadoare perfectă a României, not to brag or anything. Port mereu branduri made in Romania și fac mereu valuri, hahaha. Când ne prezentăm, al doilea lucru pe care îl spunem, după nume, este că suntem din București, România. Avem steagul României care flutură în curte; un curier care nu știa unde este casa noastră (e puțin în afara satului, deci mai greu de găsit) m-a întrebat la telefon: «E casa aia unde se vede steagul României?». Da, aceea este.”
Românca a vorbit și despre atmosfera multiculturală din comunitatea în care locuiește, dar și despre ritmul de viață pe care a ajuns să îl aprecieze: „Trăim zilnic într-un amalgam de culturi și naționalități de care mi-e drag de mor. Uite cum, în satul ăsta mic, lumea s-a adunat mare: Spania, Germania, Franța, Olanda, SUA, Marea Britanie, Polonia, Columbia, Argentina, Maroc, Noua Zeelandă, Ecuador, Norvegia și România (noi trei).
Dimineața, când lăsăm copiii la școala din sat, puțin peste 20 la număr, ne salutăm uneori în trei limbi: Hola, Hello, Salam Aleikum. Și peste toate astea, ADOR relaxarea absolut delicioasă a spaniolilor din Andalucía. Felul în care viața nu e o urgență continuă. Cum siesta zilnică e respectată cu sfințenie, magazine închise, străzi liniștite, timp care respiră, oameni care nu au devenit complet roboți”, a mai povestit Lucia Harabagiu.
