Antena Căutare

Ce poți face folositor cu lucrurile vechi ale copilului tău

Copiii cresc foarte repede, iar atunci când stai în fața dulapului, constați că multe hăinuțe din sezonul trecut le-au rămas mici. Iată ce poți face cu lucrurile vechi ale bebelușului, într-un mod folositor!

Copiii cresc foarte repede, iar atunci când stai în fața dulapului, constați că multe hăinuțe din sezonul trecut le-au rămas mici. Ar fi păcat să le arunci, având în vedere că majoritatea se află într-o stare foarte bună și mai pot fi purtate. Iată însă, ce poți face cu lucrurile vechi ale bebelușului, într-un mod folositor.

Poți dona hainele vechi copiilor fără posibilități. În România există multe asociații caritabile care se ocupă cu strângerea donațiilor pentru copii de orice vârstă. Nimic nu se compară cu o faptă bună venită din suflet, așadar, dacă ai inițiativa de a contribui cu hăinuțele și jucăriile pe care copilul tău nu le mai folosește, poți contacta ONG-urile sau orfelinatele care au nevoie în permanență de astfel de lucruri. O altă variantă este să le lași la cea mai apropiată Biserică, iar de acolo, lucrurile vor ajunge la copiii nevoiași.

Schimbul între mămici este o soluție avantajoasă atât pentru tine cât și pentru prietenele tale. Probabil ai prieteni de familie care au copii de diferite vârste, astfel poți lua hăinuțe de la cei cu copii mai mari și să le oferi la schimb pe cele pentru copiii mai mici.

Primăvara și toamna au loc de obicei târgurile dedicate copiilor, unde găsești tot ce ai nevoie pentru cel mic, într-un singur loc. Avantajul este că poți participa atât pentru a vinde hainele copilului tău, cât și pentru a-i achiziționa altele pe măsură, la un preț accesibil.

Articolul continuă după reclamă

Dacă ai investit destul de mulți bani în garderoba copilului tău și nu vrei să ieși în pierdere, site-urile de anunțuri te ajută să vinzi simplu și rapid orice îți dorești. Multe mămici preferă să vândă sau să cumpere diverse hăinuțe sau jucării online, pentru că o pot face comod de acasă și pot primi coletul tot acasă, prin opțiunea “Livrare colet”.

Pentru a vinde un anumit produs dedicat copiilor, sunt câteva aspecte importante de care să ții cont, cum ar fi ca produsul să fie într-o stare bună si foarte bine curățat. Pozele și descrierea trebuie să fie cât mai clare, la urma urmei, acestea conving un potențial cumpărător să achiziționeze sau nu produsul tău. Prețul este de asemenea un aspect important, așa că e bine să faci o evaluare corectă a produsului pe care vrei sa îl vinzi.

Pe site-ul de anunțuri Lajumate.ro, există categoria “Mămici și pitici” unde poți adăuga un anunț de vânzare gratuit cu lucrurile vechi ale copilului tău și strange bani pentru a-i reînnoi garderoba sau colecția de jucării.

Grijă mare, părinți! Un copil de doi ani a fost la un pas de moarte după ce mama lui l-a scăpat din vedere pentru doar c... Rugaciunea zilelor de post. Postul Adormirii Maicii Domnului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x