Antena Căutare

Cum să îți motivezi copilul adolescent să devină independent și să aibă încredere în sine

Se știe deja că inteligența emoțională este mai importantă decât cea cognitivă. O persoană care stăpânește bine limbajul emoțiilor beneficiază de autocontrol și știe să relaționeze corect cu cei din jurul lui, având o conștiință socială dezvoltată.

Cum să îți motivezi copilul adolescent să devină independent și să aibă încredere în sine

O astfel de persoană va putea să fie un bun conducător, manager într-o corporație, un pedagog instruit sau un vizionar. Vremurile pe care azi le traversăm au nevoie de acești oameni, de cei care își recunosc emoțiile și le conștientizează în mod corect, empatizând cu cei din jur, ca mai apoi să treacă la acțiune schimbând un anumit context sau situație nefavorabile.

Adolescentul are nevoie de părinte alături pentru a-l ghida spre un final fericit în călătoria de auto-cunoaștere pe care se află. În această etapă a vieții el se descoperă, își probează limitele, dorește să fie asimilat de societate, nu rengat sau dat la o parte. Cu toate acestea, copilul trebuie să își valorifice propria identitate fără a-i copia pe colegi, prieteni sau vedete.

Creează un mediu de pace și înțelegere în familie pentru ca acesta să se simtă confortabil să discute cu tine despre ceea ce îl preocupă sau despre ceea ce visează. Mai jos găsești sugestii pentru a-ți ajuta adolescentul să devină cea mai bună versiune a lui:

1.Învață de la el

Articolul continuă după reclamă

Prăpastia dintre generații există și nu este un mit! Este ceva real, cu care ne-am confruntat cu toții la un moment dat. Copiii de azi s-au născut în era digitală, iar părinții lor se străduiesc să țină pasul. Acest lucru este normal, nu-i nimic de îngrijorat, ba din contră. Profită de această ocazie să-i oferi copilului tău încredere în el.

Invită-l să te învețe un joc video nou sau o limbă străină pe care o studiază. Lasă-l să-ți predea din informațiile lui deoarece tot ce îl poziționează ca maestru în fața ta îi oferă stimă de sine crescută. Fără laude și fără exagerări, dă-i șansa să se exprime liber și să-ți împărtășească o parte din lucrurile pe care el le practică cu plăcere.

2.Dă-i voie să lucreze

Adolescenții din America de Nord sau Canada sunt încurajați de părinți și profesori să muncească după orele de școală. Astfel învață să devină independenți financiar, să fie responsabili și să intre la un colegiu foarte bun.

Deoarece sistemul de învățământ american nu este gratuit, ei trebuie să dovedească că merită o bursă generoasă de studii. În țara noastră, codul muncii prevede că tinerii între 16-18 ani au drept de muncă șase ore pe zi. Dacă știi ce îi place, poți să-l ghidezi în acest sens, tocmai ca acesta să capete o noțiune clară a ceea ce presupune pasiunea pe care o are.

3.Încurajează-i pasiunile

Încă de mici copiii își arată abilitățile. Unul poate să devină un pictor extraordinar, altul un bun matematician. Ceea ce îți revine ție ca părinte în această circumstanță este să-i observi iscusința și să-i canalizezi talentul spre a-și duce la îndeplinire chemarea.

Îndrumă-l spre un curs de teatru. Cu timpul va deveni mai încrezător în el, va comunica mult mai bine cu gașca de prieteni, dar și cu tine, deoarece actoria îl învață să îi înțeleagă pe oamenii din jur dacă se înțelege pe sine.

Un sport precum tenisul sau scrima, în care este nevoie să fii stăpân pe situație cu o strategie excelentă în minte, este o opțiune minunată, mai ales dacă puștiul tău adolescent este mult prea dependent de tine.

4.Lasă-l să greșească

Da, ai citit bine! În viață, dacă nu greșești nu există loc de schimbare, de transformare. Dă-i voie copilului să învețe din greșeli fără să îi mai accepți justificările. Atunci când a greșit cu ceva nu îl lăsa să își caute scuze, altfel nu vei reuși niciodată să îl responsabilizezi. Dă-i curajul să gândească de ce a greșit și cum va acționa data viitoare pentru a nu repeta experiența.

Încearcă să formezi un adult cu conștiință, care nu fuge de responsabilitate, ci își asumă fiecare acțiune pe care o întreprinde pentru el și pentru semenii lui. Nu este o muncă ușoară, de aceea nu te aștepta la rezultate peste noapte. Răbdarea și înțelegerea că el nu este o entitate asemănătoare ție, ci complet diferită de tine, te vor ghida pe drumul cel mai bun.

Sursa foto: Pexels

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x