Antena Căutare

De ce stătea Prințesa Diana pe vine de fiecare dată când vorbea cu un copil. Detaliul pe care nu mulți îl cunosc

Prințesa Diana a fost prima membră a Familiei Regale Britanice care "s-a coborât" la nivelul copiilor pe care îi întâlnea. Spre deosebire de ea, alții pur și simplu se aplecau și se uitau la micuți. Explicația acestui gest este cel puțin interesantă.

Prințesa Diana stătea pe vine în fața copiilor, iar gestul ei are câteva explicații simple | Getty

Când lucra ca educatoare la o școală Montessori din Londra, Prințesa Diana a aflat că, stând pe vine și privind în ochii unui copil în timp ce vorbești cu el, îl faci pe acesta să se simtă în siguranță.

Acest truc la care au început să apeleze ulterior mai multe mame și mai mulți tați din Monarhia Britanică îi poate ajuta pe toți părinții să creeze o conexiune aparte cu un copil și să îi transmită mesaje de încredere prin comunicarea non-verbală.

Iată de ce stătea Prințesa Inimilor pe vine când cunoștea copii la evenimentele oficiale la care trebuia să participe.

Prințesa Diana avea o relație specială cu cei mici și îi trata mereu cu atenție pe copiii pe care îi întâlnea

Articolul continuă după reclamă

Nu mulți știu, însă pe vremea când era doar Diana Spencer, Lady Di a lucrat într-o grădiniță Montessori. Acolo a învățat câteva trucuri care au ajutat-o ulterior să-și ducă la bun sfârșit îndatorile regale oficiale.

Unul din cele mai frecvente gesturi ale Prințesei era să stea pe vine în preajma copiilor care îi dăruiau flori sau voiau să facă cunoștință cu ea. Iata de ce proceda așa:

1. Gestul îi ajută pe copii să se simtă importanți

Coborârea la nivelul copilului îl ajută pe cel mic să se simtă important. Acest gest îi transmite mesajul că adultul este pe deplin implicat în ceea ce îi transmite. Potrivit specialiștilor Montessori, a îngenunchia pentru a vorbi cu un copil îl face să simtă că e respectat și că se ține cont de ce are de spus.

Citește și: Ce sumă a moștenit Prințul Harry de la mama sa, de fapt. Averea extraordinară lăsată de Diana fiului mic

2. Gestul îl face să se simtă în siguranță

Când un adult se uită de sus la un copil sau doar își îndoaie puțin genunchii, cel mic se poate simți intimidat. Stabilirea contactului vizual și folosirea întregului corp în comunicare arată respect.

3. Gestul atrage atenția copilului

Atragerea atenției unui copil poate părea uneori imposibilă. Când un adult stă în genunchi până la nivelul celui mic, acesta îi poate vedea ochii, limba și buzele. Mimca îi transmite informații chiar înainte de a începe conversația.

Citește și: Toți o știu pe Diana, Prințesa Inimilor, dar puțini i-au văzut nepoatele superbe. Cum arată Amelia și Eliza Spencer la 28 de ani

4. Gestul îi ajută pe adulți să îi înțeleagă mai bine pe copii

Stând la nivelul ochilor copilului îi permite unui om mare să vadă ce vede și micuțul. Experimentarea lucrurilor din perspectiva lui oferă o mai bună înțelegere a modului în care năzdrăvanul percepe lumea.

(P) Cele mai ieftine scaune auto pentru copii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x