Antena Căutare

Cine moștenește titlul nobiliar al Prințului Philip. El este Ducele de Edinburgh

În ultimii ani, s-a dezbătut care dintre fiii Prințului Philip ar trebui să moștenească titlul său de duce de Edinburgh după moartea sa.

În ultimii ani, s-a dezbătut care dintre fiii prințului Philip ar trebui să moștenească titlul său de duce de Edinburgh după moartea sa | Getty Images

S-a zvonit că titlul nobiliar va fi dat automat Prințului Edward, care este cel mai mic copil al lui Philip și al reginei Elisabeta a II-a. Ideea era ca acesta, care a primit rangul de conte odată cu căsătoria cu Sophie Rhys-Jones, să moștenească și Ducatul.

Cu toate acestea, se pare că nu este cazul în acest moment. Potrivit College of Arms, Ducatul Edinburgh va fi dat automat lui Charles, Prințul de Wales, cel mai mare fiu al lui Philip.

”Aceste titluri nobiliare sunt ereditare și la moartea Alteței Sale Regale au trecut la fiul său cel mare, Prințul de Wales. În cazul în care el sau orice deținător al lor este moștenitor al Coroanei, aceste ranguri și toate celelalte deținute vor fuziona cu Coroana”, au anunțat cei de la College of Arms.

Citește și: Care au fost ultimele dorințe ale Prințului Philip. Ce l-a rugat pe Charles să facă cu puțin timp înainte să moară

Articolul continuă după reclamă

În timp ce Charles este acum ducele de Edinburgh, titlul este subsidiar și va fi rar folosit.

Va deveni vreodată Edward ducele de Edinburgh?

La moartea reginei Elisabeta a II-a, Edward va deveni apoi ducele de Edinburgh, iar soția sa va fi ducesa de Edinburgh, titlu deținut acum de regină.

Palatul Buckingham a anunțat această decizie în 1999, când fiul cel mic al Prințului Philip s-a căsătorit. La vremea respectivă, reprezentanții reginei anunțau că Edward și-a câștigat dreptul de a deveni Ducele de Edinburgh prin munca sa ca administrator al The Duke of Edinburgh’s Award, program fondat de tatăl său în 1956.

Citește și: Cum arăta Prințul Philip în primii ani de viață. Imagini de colecție din copilăria și adolescența soțului Reginei Elisabeta a II-a

Mesajul Prințului Charles după moartea lui Philip

Prințul Charles a stat aproape de tatăl său în ultimele lui săptămâni de viață, el fiind singura persoană care l-a vizitat cât timp a fost internat. Ultima dată când cei doi s-au văzut a fost marți, cu câteva zile înainte ca Prințul Philip să se stingă din viață.

La scurt timp după anunțul decesului, Prințul de Wales i-a adus omagiu „dragului său tată”, spunând că familiei regale îi va „fi dor de el”, în timp ce l-a descris drept „o figură mult iubită și apreciată”.

Citește și: Meghan Markle nu va participa la înmormântarea Prințului Philip. Care este motivul pentru care a ales să stea acasă

„Tatăl meu drag a fost o persoană foarte specială pentru care cred că, mai presus de orice, ar fi fost uimit de reacție și de lucrurile emoționante care s-au spus despre el. Din acest punct de vedere familia mea este profund recunoscători pentru tot”, a mai transmis Charles.

El a înregistrat mesajul emoționant la Highgrove House, reședința sa de lângă Tetbury, Gloucestershire.

Nicole Murphy, într-o rochie extrem de scurtă și mulată. Cum arată formele sale când se întoarce cu spatele... Cristina Pucean, silueta de invidiat care a atras toată atenția. Cât de bine arată dansatoarea preferată a maneliștilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x