Vanilia: Arome divine intr-o pastaie

Montezuma, regele atotputernic al aztecilor, obisnuia sa bea in fiecare zi Xocolatl, o bautura foarte pretioasa, demna de un trimis al zeilor. Parfumul ei era divin, iar gustul intruchipa fericirea. Un amestec de boabe de cacao, miere si vanilie. Ultimul ingredient era atat de puternic, incat inflacara imaginatia.

Publicat: Duminica, 23 Mai 2010, 00:00 | Actualizat Miercuri, 04 Iulie 2012, 05:23

Urmărește A1 pe Discover

Cortez, fascinat de aceasta bautura, a adus in Europa nu doar boabele de cacao, ci si pastaile lungi si uleioase de vanilie.

Aztecii le numeau "tlilxochitl" sau "florile negre", datorita culorii intense a pastailor dupa ce erau culese. Mirajul parfumului intens a cuprins mai intai nobilimea, pentru ca mai apoi, pas cu pas, fiecare "muritor" sa se lase invaluit in parfumul zeilor. Chiar si astazi vanilia este cea mai incitanta si ispititoare mirodenie.

Dupa sofran, este cel mai scump ingredient, aceasta datorandu-se atat proprietatilor sale, cat si trudei necesare recoltarii si procesarii fiecarei pastai in parte.

In ciuda pretului sau "piperat", vanilia este folosita in gastronomie (nimeni nu poate rezista unei prajituri cu vanilie proaspat scoase din cuptor sau unei inghetate cremoase care sa stinga arsita verii), aromoterapie sau pentru producerea cosmeticelor.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, esentei de vanilie ii sunt atribuite puteri afrodiziace, iar cele mai luxoase si rafinate parfumuri au si note de vanilie.

Plantele de vanilie se aseamana uimitor de mult cu vita-de-vie. Sustinute de un copac sau de un suport, tulpinile mladioase le vor imbratisa, incercand sa ajunga din ce in ce mai aproape de soare.

Din aceasta cauza, producatorii au grija sa mentina planta la o inaltime acceptabila. Un secret bine de stiut, pentru ca recoltarea pastailor se face manual. In acelasi timp, datorita pretului foarte ridicat (in 2004, in timpul crizei vaniliei, aceasta s-a vandut cu 500 de euro kilogramul), fiecare producator marcheaza pastaie cu pastaie in incercarea de a evita furturile.

Pastaile ajunse la maturitate (aceasta se intampla dupa aproximativ zece luni, cand incep sa apara pete neregulate de culoare galbena) se culeg doar in momentul precis in care se despica putin la capat. Nici mai devreme, dar nici mai tarziu.

Munca este cu atat mai grea, cu cat in aceeasi planta pastaile se vor coace in zile diferite. Cele mai scumpe vor fi pastaile care au mai mult de 15 centimetri lungime, sunt elastice si uleioase. Imediat dupa recoltare, vor capata o culoare intensa neagra.

Dupa ce sunt triate, pastaile sunt lasate sa se usuce la soare in timpul zilei, pentru ca seara sa fie adapostite in cutii speciale. Procesul se incheie atunci cand au pierdut 30% din greutate.

O alta metoda de uscare presupune invelirea lor intr-un material, astfel incat temperatura sa creasca la 60 grade C. Dupa zece zile in care au petrecut cate o ora in plin soare, ca si cum ar fi stat la plaja pentru a se bronza, sunt gata sa fie depozitate in cutii etanse timp de mai multe luni, timp in care isi vor acumula intreaga aroma.

O parte dintre ele vor fi macinate, celelalte, frumos ambalate, se vor instala pe rafturile magazinelor din intreaga lume. Cel mai bine este sa le pastrati intr-un vas cu zahar, astfel incat sa fie acoperite cu totul. Dupa cateva saptamani veti avea nu numai cele mai aromate pastai, dar si cel mai delicios zahar. O incantare pentru simturi!