Antena Căutare

Noi zvonuri despre Galaxy Note 4

La nici câteva zile distanță de disponibilitatea oficială în magazine a lui Samsung Galaxy S5, au apărut deja zvonuri despre Galaxy Note 4.

La nici câteva zile distanță de disponibilitatea oficială în magazine a lui Samsung Galaxy S5, au apărut deja zvonuri despre Galaxy Note 4.

Așa cum se întâmplă de obicei, toată lumea atacă specificațiile, pentru că sunt de altfel singurele mai ușor de ghicit. Așadar, se vorbește despre un panou cu rezoluție 2K sau WQHD, adică 2048×1920 sau 2560×1440 pixeli, chiar dacă avantajul unui astfel de panou nu este vizibil pentru ochiul uman. Se spune că ar avea o cameră foto de 20,7 megapixeli, pentru că este momentan cea mai mare cameră de pe un smartphone, exceptând desigur Lumia 1020, și că va putea filma 4K, așa cum filmează și Galaxy S5 și Galaxy Note 3.

Procesorul ar putea fi unul pe 64 biți, însă momentan avantajul acestuia ar putea fi posibilitățile mai avansate de criptare și atât. Ar putea încorpora 4 GB de memorie RAM, pentru că e ieftină și se poate. Va veni, desigur, cu Android 4.5 minim, pentru că este pasul firesc de la Android 4.4.2, și ar putea suporta conectivitate 4.5 G LTE, singurul lucru care este cel mai probabil. Evident, și acumulatorul va fi mai puternic, nu cu mult, ci între 3600-3800 mAh, așa, ca să susțină sporul de performanță.

Citeste AICI continuarea articolului!

Articolul continuă după reclamă

Twitter se reinventează, începe să arate mai mult ca Facebook... Orange 4G, în curând internetul pe mobil va fi mai rapid ca cel de acasă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot fi confiscate”
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Sorana Cîrstea, revenire de senzație la Australian Open! De la 0-1 la seturi la o victorie impresionantă
Sorana Cîrstea, revenire de senzație la Australian Open! De la 0-1 la seturi la o victorie impresionantă Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Fenomen bizar în Făgăraş. De ce este mai cald la Bâlea Lac, la 2.000 m altitudine, decât în oraşul Sibiu
Fenomen bizar în Făgăraş. De ce este mai cald la Bâlea Lac, la 2.000 m altitudine, decât în oraşul Sibiu Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x