Antena Căutare

Controale în piețe! Care sunt cele mai sigure roșii aflate în vânzare

Roşiile provenite din programul naţional Tomata sunt sigure pentru consum şi respectă normele în vigoare privind cantitatea de pesticide.

Galerie
| pexels.com

Roşiile provenite din programul naţional Tomata sunt sigure pentru consum şi respectă normele în vigoare privind cantitatea de pesticide.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) efectuează în această perioadă controale în pieţe şi la locul de producţie (sere şi solarii) după recoltarea roşiilor, în vederea prelevării de probe de roşii de la producătorii înscrişi în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, pentru a determina eventuala prezenţă a reziduurilor de pesticide.

Controale în piețe! Care sunt cele mai sigure roșii aflate în vânzare

Roşiile din programul Tomata sunt sigure pentru consum!

Articolul continuă după reclamă

Autoritatea Naţională Fitosanitară asigură consumatorii că roşiile existente pe piaţă până la data de 13 iunie 2019, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum, inspectorii fitosanitari constatând că au fost respectate tehnologiile de cultură. Acţiunile de control vor continua în toată ţara!

Controale în piețe! Care sunt cele mai sigure roșii aflate în vânzare

De ce avem pielea roșie? Iată motivele pentru care avem mereu roșu în obraji!... Oboseala cronică: cum o recunoști și cum se face recuperarea...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x