Antena Căutare

O antrenoare din Oradea a descoperit o metodă inedită pentru a slăbi și a scăpa de durerile de spate. Ce trebuie să faci ca să ai rezultate – VIDEO

O antrenoare din Oradea s-a hotărât să-i ajute pe oameni să scape de durerile de spate sau de kilogramele în plus cu ajutorul unor ghete pe arcuri, în cadrul unui program gratuit cu durata de șase luni.

O antrenoare din Oradea s-a hotărât să-i ajute pe oameni să scape de durerile de spate sau de kilogramele în plus cu ajutorul unor ghete pe arcuri, în cadrul unui program gratuit cu durata de șase luni.

Toţi cei care participă la acest program vor fi supravegheaţi atent de medici, pe durata fiecărei şedinţe de Kangoo Jumps.

Prima etapă a studiului medical a adunat aseară 80 de orădeni. De trei ori pe săptămână, oamenii îşi vor da întânire într-o sală de fitness, unde vor dansa pe ghetele cu arcuri timp de o oră, supervizaţi de instructori.

„Ideea este că vrem să dovedim, din punct de vedere medical, beneficiile mişcării, pe aceste ghete, care sunt extraordinare. Sunt pentru a patra oară pe ele şi mă simt nemaipomenit, n-am niciun pic de febră musculară”, a spus Ligia Burtã, medic primar de laborator.

Proiectul este organizat în special pentru persoanele care au probleme la articulaţii, au diabet zaharat, suferă de obezitate sau spondiloză. Un medic le va monitoriza periodic evoluţia sănătăţii în aceste 6 luni de sport.

„Deocamdată ne-am axat pe supraponderalitate, pe tulburări de statică vertebrală, pe diabet, dar o sa extindem ulterior şi pe alte tipuri de patologii”, a spus Dorina Maria Fărcaş, medic primar recuperare medicală.

Iniţiatoarea proiectului, Kinga Sebestyen, are 47 de ani şi face sport de 25 de ani. În urmă cu şase ani a ajutat un bărbat să slăbească 30 de kilograme în trei luni, doar prin Kangoo Jumps. Şi chiar fiica ei a reuşit să scape de obezitate doar cu ajutorul sportului.

„Ghetele au fost inventate pentru reabilitare. Dar trebuie să folosim corect exerciţiile. Trebuie să avem o gheată originală, care se adaptează după kilograme, după performanţă, adică sunt foarte multe lucruri”, a spus Kinga Sebestyen.

Fiica ei, Sugarka, a spus că a avut 120 de kilograme şi a ajuns la 59.

Ghetele Kango Jumps au arcuri speciale care atenuează leziunile articulaţiilor cu până la 80 la sută. Cu alte cuvinte, durerile gleznelor, ale genunchilor sau cele de spate, dispar.

În viitor, promotorii studiului vor să introducă programe de reabilitare pe ghetele cu arcuri în spitale, şcoli şi grădiniţe

Și-a pus bicarbonat de sodiu pe tălpi, de două ori pe săptămână. Ce s-a întâmplat după ce a adaugat apă... Alertă medicală! Se răspândesc bacterii extrem de periculoase! Sunt complet rezistente la cele mai puternice antibiotice...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiceiul de a mânca noaptea ar putea crește riscul unei boli grave cu până la 30%. Ce spun specialiștii
Obiceiul de a mânca noaptea ar putea crește riscul unei boli grave cu până la 30%. Ce spun specialiștii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu ar trebui să folosești niciodată apă caldă de la robinet când gătești. Specialiștii explică riscurile ascunse
De ce nu ar trebui să folosești niciodată apă caldă de la robinet când gătești. Specialiștii explică...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x