Antena Căutare

Reflexoterapia, un adjuvant in lupta cu kilogramele

Ca si acupunctura, reflexoterapia isi dovedeste eficienta in cazul obezitatii, doar daca, in paralel, respectam o dieta echilibrata. „Sedintele de reflexoterapie au rolul de a echilibra energetic organismul, de a induce un somn odihnitor, de a inlatura constipatia, dar mai ales de a face mai usoara acceptarea dietei si a detoxifierilor, prin inducerea unei stari de bine din punct de vedere psihic”, spune Cristina Balanescu, medic primar medicina generala, cu competenta in terapii complementare.

Reflexodiagnostic


Asadar, prima etapa o reprezinta adoptarea unei diete echilibrate. La un moment dat, apare fenomenul de stagnare a greutatii, caracterizata printr-o perioada in care nu se intampla nimic, ceea ce inseamna ca pacientii nici nu scad in greutate, dar nici nu se ingrasa.

Aceasta perioada poate dura de la o saptamana pana la sase saptamani. Este perioada cea mai dificila pentru persoanele suferinde de obezitate. Tocmai aici intervine rolul reflexo­terapiei, care induce starea de bine si de relaxare, permitand pacientului sa treaca mai usor peste aceasta perioada. Dar inainte de a incepe sedintele de reflexoterapie, este nevoie de un reflexodiagnostic.

Acesta se efectueaza prin manevre de masaj asupra zonelor reflexogene cu ajutorul varfurilor degetelor mari de la maini. Prin acest procedeu se va depista locul suferintelor care radiaza un semnal de alarma in zona reflexogena. Sedinta de reflexodiagnostic dureaza 15-30 de minute. „Secretul diagnosticarii organului bolnav consta in abilitatea practicantului reflexoterapeut de a depista modi­ficarile survenite la nivelul zonei reflexogene", spune specia­listul nostru.

Articolul continuă după reclamă

Tratament individualizat

O sedinta de reflexoterapie dureaza intre 45 si 120 de minute, conform schemelor propuse in urma diagnosticarii. In momentul acestei terapii se stimuleaza circulatia sangvina, precum si activitatea nervilor, dar se actioneaza si la nivelul campului energetic. La inceput, terapeutul efectueaza apasari slabe, dupa care accentueaza presiunea in functie de pacient. De aceea, este important sa se stabileasca o legatura intre tera­peut si pacient, subliniaza specialistul nostru. Schema se aplica in functie de pacient. Schema aplicata este de 15 sedinte initial, pe cat posibil zilnic, dupa care se face o reevaluare.

Apoi, se va ajunge la o sedinta pe saptamana. Dupa aceea urmeaza o perioada de mentinere a greutatii, care poate dura intre sase luni si un an si jumatate, individualizat. Aceasta terapie nu prezinta contraindicatii. Se poate face si copiilor, nefiind o terapie dureroasa, adauga specialistul nostru. Insa pacientul trebuie sa dea dovada de multa rabdare, sa nu astepte obtinerea unor rezultate-minune intr-un timp scurt.

In paralel cu sedintele de reflexoterapie trebuie:

- sa reduceti aportul de calorii
- sa renuntati la mancarea de tip fast-food, la grasimi si prajeli
- sa evitati sedentarismului

Simptome

Obezitatea este insotita de multe alte simptome, ce reprezinta tot atatea riscuri, prin­tre care: nivelul ridicat de colesterol, hipertensiune, pietre la rinichi, infarct miocardic, dereglari menstruale, acnee, varice, depresie, anxietate.

Citeste si Jurnalul National!

sursa foto: revitalsaenciuc.com

VIDEO! Ciocolata neagra, o minune pentru silueta... Pierzi din greutate visand cu ochii deschisi!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge în Europa
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x