Antena Căutare

Un studiu realizat in Franta arata ca produsele modificate genetic pot produce cancer

Cercetatorii francezi trag un semnal de alarma privind folosiea unui erbicid popular si in Romania, Roundup. Un studiu realizat la Universitatea din Caen arata ca acesta poate provoca, in multe cazuri, cancer. Acelasi ezultat il are si un porumb modificat genetic, cultivat la scara larga in unele zone ale lumii.

Studiul a fost facut pe soareci de laborator, vreme de doi ani, la cererea guvernului francez.. Unor animale li s-a administrat apa cu doze de ierbicid Roundup, altele au fost hranite cu porumb NK603 modificat genetic, iar altele au fost hranite cu porumb natural. Potrivit cercetatorilor, in cazul soarecilor carora li s-a administrat ierbicid au aparut tumori mamare, boli la ficat ori rinichi. 50% dintre masculi si 70% dintre femele au murit prematur.

Concluzia este cu atat mai ingrijoratoare, cu cat Roundup este pe lista celor mai folosite erbicide la scara planetara. Oficial, in Romania, porumbul modificat genetic este folosit doar pentru hranirea animalelor si pasarilor. Mancam insa oua si carne, bem lapte fara sa stim cu ce sunt hranite animalele si pasarile de la care provin.

“Erbicidul este cunoscut, se utilizeaza in toata tara, si in judetul Vrancea se foloseste la anumite culturi Este cunoscut ca un erbicid total, deci combate tot ce e buruiana in culturile agricole Aplicat in dozele amintite, 3-4 litri la hectar, nu este nociv pentru animale si nici pentru mediul inconjurato”, a declarat Constantin Udrea, coordonatorul Unitatii Fitosanitare Vrancea.

Germania, Franta, Ungaria, Polonia, Grecia si Italia au interzis deja cultivarea de organisme modificate genetic. Bulgaria a impus conditii atit de stricte pentru cultivatori incit nici in tara vecina nu se va mai cultiva porumbul Monsanto. In fruntea listei celor mai mari consumatori de organisme modificate genetic se afla Statele Unite cu 63 de milioane de hectare, Argentina cu 19 milioane de hectare, Brazilia cu 16 milioane si Spania cu aproximativ un milion si jumatate de hectare.

Oamenii de stiinta francezi cer ca Uniunea Europeana sa-si revizuiasca modul de evaluare a organismelor modificate genetic.

Bisphenolul, otrava de pe rafturile magazinelor vinovata pentru obezitatea la copii... O treime dintre romance sunt infertile. Vezi ce solutii exista pentru aceasta problema!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
La ce oră ar trebui să te culci și câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă. Recomandările specialiștilor
La ce oră ar trebui să te culci și câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă. Recomandările...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trei obiceiuri zilnice care îți pot afecta glicemia fără să îți dai seama. Ce avertizează specialiștii
Trei obiceiuri zilnice care îți pot afecta glicemia fără să îți dai seama. Ce avertizează specialiștii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x