Antena Căutare

Horoscop 29 septembrie. Zodia pe care o așteaptă fericirea în cuplu

Horoscop 29 septembrie aduce fericire in cuplu pentru o zodie de Aer greu incercata de soarta. Ce inseamna si care sunt zodiile: de aer, de foc, de apa, de pamant.

horoscop 29 septembrie 2018

Horoscopul din 29 septembrie vă îndeamnă să vă ocupați de treburile restante pe care le-ați tot amânat până acum. Segmentul profesional a acaparat cu totul viața nativilor din Zodiac, așa că toate lucrurile ce țin de bunăstarea sufletului au rămas într-un colț, uitate. Zodiile au uitat să viseze și să se redescopere. Iubirea, familia, viața de cuplu necesită o atenție specială. O zodie de AER simte din nou fiorii iubirii când nici nu mai spera. Fericirea în cuplu este ceea ce vor experimenta reprezentanții acestui semn zodiacal.

Horoscop octombrie 2018. Zodiile care fac bani ca la LOTO. Fericrea vine în octombrie

Dar mai întâi să vedem ce înseamnă cele patru semne zodiacale (Apa, Aer, Pamant și Foc) și care sunt acestea.

Horoscop 29 septembrie. Zodiile de Apă sunt: Pești, Rac și Scorpion. Semnele zodiacale guvernate de Apă sunt cele reprezentate de animale care își duc viața în mediul lichid. Toate trei au o energie emotională foarte puternică, sunt foarte intuitive. Reprezentanții acestor semne sunt oameni extraordinari, capabili de cele mai frumoase lucruri pentru ei și semenii lor.

Articolul continuă după reclamă

Horoscop 29 septembrie. Zodiile de Foc: Semnele guvernate de Foc sunt Berbec, Leu și Săgetător. Nativii acestui semn sunt recunoscțti de la distanta. Sunt impulsivi, uneori gata de atac, mereu în cautarea unei provocări, alegând acțiunea mai presus de orice. Dar sunt și foarte norocoși și au o sănătate de fier. Optimismul le e mereu la cote maxime!

Horoscop 29 septembrie. Zodiile de Aer: Elementul Aer domină zodiile Vărsător, Gemeni și Balanța. Nativii acestui semn sunt buni comunicatori, pentru că ignoră artificiile inutile și își folosesc logică pentru a transmite exact ceea ce trebuie. Deși sunt liniștiți, aceștia pot fi capabili de ieșiri furtunoase în situații în care se simț nedreptățiți.

Horoscop 29 septembrie. Zodiile de Pământ. Taur, Fecioara si Capricorn. Sunt mereu cu picioarele pe pământ și ancorate în realitate. Au un mare respect față de familie și de țara în care s-au născut. Totodată, cele trei zodii de pământ sunt caracterizate de un simț extraordinar al responsabilității. Muncesc mult și trec peste orice de dragul celor pe care îi iubesc.

Horoscop 29 septembrie Berbec

Apar cheltuieli neprevăzute, pe lângă lista alcatuită cu grija de ceva vreme. Se pare ca dispui de un buget suficient deocamdata, pentru a-ti acoperi cele necesare, ba chiar si ceva mofturi personale. Totusi ar fi înțelept sa te rezumi la chletuieli strict necesare si sa pui ceva bani deoparte. Este adevarat ca in urma achizitiilor din acest weekend este posibil să-ți rafinezi gusturile si chiar sistemul valorilor filozofice.

Horoscop 29 septembrie Taur

Finalul acestei saptamani iti aduce multa energie. Poti rezolva multe treburi restante, ba chiar exista riscul sa te implici si in treburile altora si sa-i ajuti cu succes. Exista risc pentru că unii s-ar putea simți deranjați de aportul tau in viata lor. Fii prudent si dozeaza-ti elanul de a face multe si mărunte. Ofera-ti sprijinul numai daca ti se cere. Pe de alta parte, canalizeaza-ti eforturile mai mult spre tine si spre ceea ce iti este de folos.

Horoscop 29 septembrie Gemeni

Departe de ochii si urechile lumii iti este cel mai bine la sfarsitul acestei saptamani. Organizeaza-ti treburile astfel incat sa beneficiezi de suficiente momente de relaxare si odihna. Ai putea exersa cu succes cateva tehnici de meditatie, iar in urma acestor practici ai obtine revelatii minunate pentru situatiile si relatiile din viata ta. Ingrijeste-ti si trupul, pentru ca se pot accentua afectiuni legate de gât sau afecțiuni ale sistemului renal.

Horoscop 29 septembrie Rac

Finalul acestei saptamani iti aduce noutati interesante la capitolul relatii cu prietenii. Pe langa discutiile deosebite avute cu persoanele din anturajul socio-profesional s-ar putea sa obtii un pont valoros necesar dezvoltarii tale personale si profesionale. Totul este sa accepti ideile si autoritatea altora, fara să țeși povești iluzorii. Reține sau chiar notează cele aflate si corelațiile mentale pe care le faci in aceste zile.

Horoscop 29 septembrie Leu

Socializarea este aspectul care te intereseaza in mod special in acest weekend. Sunt posibile intalniri cu persoane importante, cu functie, persoane care te pot sprijini in ascensiunea ta profesionala. Chiar daca unii iti vor scoate in evidenta carențele educaționale, in paralel vei obtine si solutii deosebite de a le elimina. Deschide-ti mintea si sufletul si accepta sfaturile sau indemnurile celorlalti. Chiar si o discutie banala, in aparenta, te poate duce pe culmi nebanuite.

Horoscop 29 septembrie Fecioara

Excelente zile pentru a-ti deschide mintea si sufletul spre noi filozofii de viata, spre abordarea vietii din alte perspective si pentru a te transforma la nivel profund. Poti avea senzatia ca esti depasit de unele evenimente in care esti implicat, insa in umbra, providența te conduce exact spre ceea ce iti este de folos. Greu de sesizat acum felul in care vei gândi sau trăi peste un timp, insa ai putea incerca un scenariu. Conteaza si implicarea ta la ceea ce ti se intampla.

Horoscop 29 septembrie Balanta

Framântările din acest weekend se pare ca sunt legate de bugetul comun cu ceilalti. Pentru că unele colaborari se destramă rapid, posibil chiar si relatia de cuplu, esti tentat sa te gandesti la accesarea altor surse de venit. Pe de alta parte exista si varianta sa fii nevoit sa chetuiesti bani pe facturi, taxe sau amenzi restante, mai mult sau mai putin si din vina altora. Însă nu te mai frământa asta deoarece viața amoroasă capată un nou contur. Cei singuri își pot găsi sufletul pereche, cei aflați într-o relație trec peste orice obstacol sau animozitate: fericire în cuplu și binecuvântare pe segmentul familie.

Horoscop 29 septembrie Scorpion

Se va trasa o tușă finală, in zilele acestui weekend, in relatiile parteneriale. De aceea concentrează-ți eforturile spre a stabili clar pe cine mai doresti sa pastrezi in viata ta, atat intr-o relatie matrimoniala, cat si intr-o relatie profesionala. Totusi ar fi bine sa te gandesti si la personaje noi, alaturi de care sa dezvolti fie proiecte profesionale, fie personale. Planuind acum toate acestea vei avea mult de castigat, in acest segment, in viitorul apropiat.

Horoscop 29 septembrie Sagetator

In acest weekend ai un program încărcat, fie că stai acasă, fie că mergi la serviciu. Poti rezolva multe treburi restante, dar asta te va epuiza destul de mult. Fii prudent si selecteaza-ti prioritatile! Excesul de zel iti poate crea neplaceri in relatiile cu cei dragi. Ingrijeste-ti sanatatea si tine cont de sfaturile oferite cu drag de către cei apropiați. Sigur ca vei primi si reprosuri, dar priveste-le ca mici ajutoare in dezvoltarea ta personala sau profesionala.

Horoscop 29 septembrie Capricorn

Finalul acestei saptamani iti aduce in atentie relatiile sentimentale si modul in care te poti pune in valoare mai bine prin intermediul celor dragi. Este rost de distractie, aventuri, planuri marete alaturi de altii si chiar implicarea in activitati specifice unui hobby. Negura poate apărea dinspre segmentul familial, fie prin reproșurile facute de membrii familiei, fie datorita faptului ca ai de rezolvat indatoriri domestice, rămânându-ți astfel prea puțin timp pentru sufletul tau.

Horoscop 29 septembrie Varsator

Se pare ca familia si casa reprezinta segmentele de viata importante in aceste zile de weekend. Dezbaterile pe teme domestice impreuna cu membrii familiei vor fi frecvente si cu efecte pe termen lung. Alege-ți cu grija vorbele, intrucat exista riscul sa te pripești in decizii sau concluzii. Foloseste un ton placut, deoarece, fara să-ți dai seama, ceilalti pot fi deranjați de timbrul vocii tale. Ocupa-te si de curatenii sau reorganizarea spatiului in care locuiesti.

Horoscop 29 septembrie Pesti

Esti inconjurat de o multime de prieteni si rude apropiate. La prima vedere iureșul din preajma ta poate fi deranjant, insa daca ai sa privești doar partea plină a paharului vei reusi să te bucuri de tot si toate. Finalul acestei saptamani iti aduce de asemenea si informatii pretioase in domenii de larg interes. Din cand in cand, opreste-te din gandit si vorbit, ia aminte si la spusele sau indemnurile celor dragi. Pot interveni si calatorii pe distante scurte.

Horoscopul zilei, 29 septembrie 2018! Zodia care suferă teribil! Problemele de sănătate nu-i dau pace!... Horoscop octombrie 2018. Ce zodii fac bani ca la LOTO. Fericrea vine în octombrie...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Zodiile care au parte de un nou început în februarie 2026. Prin ce schimbări vor trece nativii
Zodiile care au parte de un nou început în februarie 2026. Prin ce schimbări vor trece nativii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Horoscop zilnic 15 ianuarie 2026. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate
Horoscop zilnic 15 ianuarie 2026. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani...
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x