Antena Căutare

Stațiuni de pe litoralul bulgăresc, de văzut în familie

Zeci de kilometri de plaje cu cel mai fin nisip sărutate de ape în nuanțe de albastru precum călimara, dealuri smețe învelite în vegetație luxuriantă, o linie delicată de resorturi care coboară până aproape de mare, edificii de patrimoniu și o liniște care te invită la visare... Bulgaria este un colț de rai pentru turiștii care vor să-și petreacă vacanțele în familie, departe de locurile moderne și agitate.

Iată câteva dintre cele mai liniștite stațiuni de pe litoralul Mării Negre, pe care le poți explora în această vară.

Constantin și Elena, destinația cu plaje mici și pitorești

Intimă, tradițională și pitorească, Constantin și Elena este căutată în special pentru izvoarele termale și pentru tratamentele cu nămol care ajută la combaterea unor afecțiuni de piele, dar și a reumatismului. În ultimii ani, stațiunea a devenit preferata familiilor cu copii datorită resorturilor care oferă o mulțime de facilități atât pentru adulți, cât și pentru cei mici, dar și pentru plajele paradisiace premiate cu Steag Albastru, intrarea lină în mare și valurile mici.

Articolul continuă după reclamă

Balchik, locul unde cultura se îmbină cu istoria

Fostul teritoriu românesc între anii 1913-1940, Balchik este cunoscut grație somptuosului Palatul al Reginei Maria, și a grădinilor botanice care îl înconjoară și de unde poți admira panorama uluitoare asupra Mării Negre. Grădina Botanică este cea mai mare din regiunea balcanică și adăpostește mii de plante și cactuși. Plaja este intimă cu nisip fin, ideală pentru escapade în familie. În imediata apropiere se află Touzlata, unde se fac tratamente cu apă minerală și nămol.

Nessebar, perla Bulgariei

Una dintre cele mai importante stațiuni din Bulgaria, mai ales din punct de vedere istoric, este fără îndoială Nessebar, unde modernitatea se îmbină spectaculos cu anticul. Centrul istoric al orașului Nessebar a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO și găzduiește mai multe clădiri medievale din lemn, mori de vânt și străzi șerpuitoare flancate de mici magazine cu suveniruri. Plaja stațiunii este lungă cu nisip fin, îmbrățișată de ape azurii calde, numai bune pentru bălăceală.

De Mădălina Isar

Curse turistice cu autocarul Litoral Bulgaria. Bilete incepand de la 12,50 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la numarul 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

Plaja Corbu, pe locul patru, într-un top al celor mai frumoase din lume. Ați văzut-o? GALERIE FOTO... Excursii inspirate în Rhodos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cele mai scumpe destinații de vacanță din lume în 2026. Unde turiștii ajung să cheltuiască peste 1.000 de euro pe zi
Cele mai scumpe destinații de vacanță din lume în 2026. Unde turiștii ajung să cheltuiască peste 1.000 de euro...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă o cafea în Europa în 2026. Unde o bei cu mai puțin de 2 euro și cât plătești în România
Cât costă o cafea în Europa în 2026. Unde o bei cu mai puțin de 2 euro și cât plătești în România
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x