Pasesti pe Calea Mortilor: patru kilometri pe axa sud-nord, in dreapta cu Piramida Soarelui, de la templul lui Quetzalcoatl spre Piramida Lunii. Si-au ratacit cursul, aici, istoria, timpul, memoria. Din amintire s-a sters numele locului. Teotihuacan - intr-o traducere controversata, „locul unde se nasc zeii" - i-au spus aztecii dupa ce viata orasului incetase. Dar, fara putinta de tagada, se stie ca era cel mai mare oras al Americii precolumbiene.
In primii cinci sute de ani de dupa Hristos, o comunitate umana de circa 200.000 de oameni locuia statornic vatra sa de 25 km patrati. Istoricii nu stiu daca era o capitala de imperiu, nici cine a fondat orasul. Nu sunt siguri macar asupra tragediei care l-a pustiit: un incendiu starnit de invadatori sau un foc ritualic al comunitatii inainte de a-l abandona?
Scufundata in duratele lungi ale trecutului indepartat, istoria Teotihuacanului s-a scris in aproximari de secole. Contemporan cu maretia Romei, constructia sa (sec. III i.e.n-sec. I e.n.) a durat mai mult de trei sute de ani. Cetatea din Valea Mexicului a supravietuit insa Imperiului Roman, fiind locuita pana prin secolele V-VI. Calea Mortilor a fost piata lunga si larga in zilele obisnuite, se presupune ca si teren de jocuri cu mingea in portiunile largi, si drumul pe care in sarbatori paseau preotii si jertfele umane destinate sacrificiului.
Fara fortificatii si structuri militare, Teotihuacan este orasul unei religii, creatia unuia dintre „popoarele soarelui". In eruptiile vulcanice care inca mai cutremura Sierra Madre, comunitatile ancestrale de agricultori si razboinici s-au temut ca muntii de foc tasniti din adanc vor acoperi vesnic astrul solar.
Intre puterea zeului din cer si puterea zeitei-pamant au intrezarit legaturile sangelui - viul din toate. In interpretarea arheologilor, ofrande inchinate zeilor au fost si piramidele „munti de pamant ridicati, cu imense sacrificii, in onoarea soarelui si a lunii", si sacrificiile umane. Documentat bine cu literatura de specialitate, Mel Gibson a izbutit in crudul „Apocalypto" sa reconstituie spiritul si ritualurile acestor credinte.
Calea Mortilor este artera unei arhitecturi cosmice. O pestera de natura vulcanica a fost originea celebrarilor. Acolo, dupa imbratisarea soarelui, zeita pamantului zamislise lumea. Un secol si jumatate s-au trudit traitorii sa construiasca deasupra ei Piramida Soarelui pe o baza de 225 mp si inaltimea de 65m.
Pentru a-i imbuna pe zeul soarelui si pe zeul ploii sa le hraneasca recolta, au recurs la periodicele sacrificii umane si de animale. Setea zeilor o potoleau preotii cu sangele prizonierilor prinsi si adusi de razboinici din alte comunitati. Intr-un singur ritual, patru zile si patru nopti au batut tobele in Teotihuacan. Fiecare lovitura insemna un cap rostogolit din inaltul piramidelor sau o inima smulsa, ridicata spre soare cu viata inca pulsand. Se spune ca 80.000 de sacrificati au parcurs atunci Calea Mortilor, inrosind cu sangele lor, de sus pana jos, treptele piramidelor.
In babilonia turismului cultural, pe Calea Mortilor se plimba acum multimi de vizitatori cu asteptari potrivite unui obiectiv inclus in patrimoniul UNESCO. Se fac aici, de mari sarbatori, spectacole de sunet si lumina. Ritualuri moderne de incarcare cu energie cosmica se tin primavara. In zi obisnuita de saptamana, turistii se fotografiaza, urca treptele piramidelor si cumpara suveniruri. Incerte totemuri, unelte si arme, zei si zeite confectionate din jad, opal, obsidian si onix sunt negustorite de localnici de-a lungul si de-a latul axei Teotihuacanului. Te indeamna, pe incercate, cu fluierici din lut ars, in forma animalelor sacre sacrificate.
Citeste si Jurnalul National
Foto: advantagemexico.com
