Antena Căutare

Trucuri Feng Shui pentru atragerea prosperității și a armoniei în casă

Conform principiilor Feng Shui, mediul în care locuim ne influențează viața. De la modelarea caracterului, la cel al personalității, inclusiv relațiile sau starea de sănătate, toate sunt influențate de spațiul în care stăm.

Spaţiul interior nu trebuie să fie prea deschis dar nici prea restrâns. Să nu fie compus dintr-o singură cameră mare, dar nici să fie fragmentat ca un labirint. Fiecare cameră să fie bine conectată la energia care străbate clădirea, scrie almanahonline.ro

Amplasarea uşii este foarte importantă. Dacă aceasta este dispusă spre stradă şi este uşor vizibilă, imprimă o trăsătură accesibilă și prietenoasă, spre deosebire de una amplasată lateral care lasă un sentiment de retragere. Ideal este ca uşa de la intrarea în casă să fie dispusă în centru, astfel şi spaţiul din interior, atât cel din dreapta cât şi cel din stânga uşii să fie egale pentru ca energiile Yin şi Yang să se manifeste în mod echilibrat.

Dormitorul este spațiul care influențează sănătatea, emoţiile şi relaţiile, de aceea amplasarea patului este foarte importantă. Acesta trebuie să fie aşezat cu capul spre un perete de rezistenţă. Uşa să nu fie amplasată în imediata apropiere a capului patului, ea trebuie să fie vizibilă din pat. În spatele patului să nu existe fereastră deoarece energia îndreptată spre pat să nu se reverse prin fereastră ci să circule în interior. Trebuie să existe geamuri, însă nu prea multe spre deosebire de sufragerie şi bucătărie. Uşa de la intrarea în casă trebuie să fie în faţa persoanei care doarme în pat chiar dacă ea nu este vizibilă din dormitor.

Citește și: Cum să scapi de insomnie cu ajutorul acestor remedii naturale și la îndemâna oricui

Articolul continuă după reclamă

Bucătăria este în strânsă legătură cu administrarea resurselor financiare ale casei. Amplasarea chiuvetei trebuie să fie într-un unghi drept faţă de cuptor, adică să nu fie dispuse pe acelaşi perete, dar nici faţă în faţă. Ideal este ca deasupra chiuvetei să se afle o fereastră.

Sunt recomandate plante de interior, care au un rol benefic, amplificând energiile pozitive din casă,scrie sursa precizată.

Beneficiile scrisului de mână: de ce este importantă această activitate pentru sănătatea oamenilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rulada pufoasă cu prune, desertul perfect pentru zilele de toamnă. Se prepară din doar câteva ingrediente și arată spectaculos
Rulada pufoasă cu prune, desertul perfect pentru zilele de toamnă. Se prepară din doar câteva ingrediente și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când este Sfântul Dimitrie cel Nou în 2026. De ce este considerat ocrotitorul Bucureștiului și ce tradiții se respectă
Când este Sfântul Dimitrie cel Nou în 2026. De ce este considerat ocrotitorul Bucureștiului și ce tradiții se...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x