Antena Căutare

Gata, nu mai încape nicio îndoială! Lavinia și Eduard de la „Mireasă pentru fiul meu” așteaptă un bebeluș. Anunțul a emoționat mii de fani!

Deși fanii au crezut că sunt la un pas să se separe, după ce Eduard ar fi înșelat-o cu o blondă, Lavinia și alesul ei au avut o veste extraordinară pentru fani.

Deși fanii au crezut că sunt la un pas să se separe, după ce Eduard ar fi înșelat-o cu o blondă, Lavinia și alesul ei au avut o veste extraordinară pentru fani.

Bruneta ar putea fi însărcinată, cel puțin aceasta este unica ipoteză pe care o avem, ținând seama de ultima imagine postată pe Facebook: fotografia unui bebeluș. Fanii au reacționat imediat și au felicitat-o.

De altfel, perspectiva unui bebeluș în cazul celor doi a existat încă dinainte de a se termina emisiunea. După ce cuplul a fost bănuit în mai multe rânduri că a încălcat regulă 25 a emisiunii, Lavinia a acuzat stări de rău şi greaţă, ceea ce a făcut-o pe Paula Chirilă să creadă încă de atunci că bruneta e gravidă.

Articolul continuă după reclamă

Atunci nu a fost, dar acum, se pare că da.

Cu sprâncene ca Frida, brunetă și cu părul scurt. Cum arăta Paula Chirilă în trecut, când a participat la „Te cunosc de ... Ana, fosta concurentă de la "Mireasă pentru fiul meu", a făcut publică prima imagine cu prietenul ei. Fanii au...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 21 noiembrie 2024. Corina a câștigat suma de 7500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 21 noiembrie 2024. Corina a câștigat suma de 7500 de lei Joi, 21.11.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x