Antena Căutare

A picat testul! Armando Rădulescu s-a despărțit de Andra Nicolin: "Părinții mei au avut dreptate!"

Armando decide că pleacă din casa Mireasa. Îi declară dragoste, Andrei, dar susține că el părăsește această competiție. Ce se va întâmpla până la final?

Prins la mijloc între Andra și părinții lui, Armando, consideră că trebuie să plece din această competiție.

Armando îi declară Andrei că sentimentele lui vor fi neschimbate, însă acum trebuie să părăsească concursul.

La final Armando recunoaște că a fost doar un test, în care Andra ar fi trebui să zică, Da merg cu tine, dar ea nu a zis nimic. A preferat să rămână în casă, cu toate că iubitul ei era hotărât să plece din competiție.

Andra nu înțelege cum a putut să-i facă asta Armando. Fata este vizibil dezamăgită, iar în platou apar opinii din partea celorlați concurenți.

Armando a rupt relația de iubire dintre el și Andra: 'Gata, mă stresezi!' Care a fost răspunsul tinerei

Armando este de acord cu sfatul părinților lui. Consideră că Andra nu este potrivită pentru el. Andra a picat testul pe care Armando i l-a pregătit.

Urmăriți toată scena accesând clipul video de mai sus.

Armando Rădulescu este din comuna Mănăstirea, județul Călărași și are 24 de ani. Își dorește ca show-ul Mireasa să îi ofere posibilitatea de a cunoaște o viitoare parteneră de viață, despre care spune că speră să nu îl dezamăgească, întrucât nu vrea să repete experiența din trecut. Dacă vreţi să revedeți cele mai bune momente din emisiunea Mireasa și să urmăriți live pe concurenți 24/24, atunci sunteţi la un singur click de această dorinţă. Pe AntenaPlay găsiţi episoadele integral.

Scandal monstru între Lică și Iulia : "Taci din gură, nu-mi spune mie ce să fac!"... Noi tensiuni între Armando Rădulescu și Andra Nicolin! Viața bate filmul, în casa "Mireasa"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Daniela și Mihai nu s-au mai ținut de mână în live. Ce s-a întâmplat: „A fost o situație…”
Mireasa, sezon 13. Daniela și Mihai nu s-au mai ținut de mână în live. Ce s-a întâmplat: „A fost o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Darius, taxat pentru comportamentul său față de fosta iubită: „Îmi pare rău să o spun cu mama ta alături”
Mireasa, sezon 13. Darius, taxat pentru comportamentul său față de fosta iubită: „Îmi pare rău să o spun cu...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bucureștiul se pregătește pentru un nou dezastru. Au fost chemați pompieri din țară, oamenilor li se cere să nu iasă din case
Bucureștiul se pregătește pentru un nou dezastru. Au fost chemați pompieri din țară, oamenilor li se cere să... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x