Antena Căutare

Cum s-au filmat Alex și Luiza după ce au fost eliminați din casa Mireasa. Ce anunț a făcut fostul concurent în mediul online

Alex de la Mireasa și Luiza au surprins pe toată lumea după ce s-au filmat într-o ipostază inedită pe rețelele de socializare, foarte apropiați. Aceștia au glumit puțin pe internet.

Cum s-au filmat Alex și Luiza după ce au fost eliminați din casa Mireasa. Ce anunț a făcut fostul concurent în mediul online | Antena 1

Cei doi s-au numit unul pe celălalt „frate” și „soră” și au glumit pe rețelele de socializare, semn că au dorit să rămână prieteni, deși parcă între ei a existat o sclipire de atracție.

Ce a apărut pe contul de Instagram al fostului concurent Alex de la Mireasa. Cum s-a filmat acesta pe rețelele de socializare și ce anunț a făcut

Atât Alex, cât și Luiza, par să fi rămas apropiați, chiar dacă au fost eliminați din emisiunea Mireasa, cei doi s-au filmat într-o ipostază nașteptată, în Buftea, înainte să plece fiecare spre casa lui.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Ce a postat Luiza pe Instagram, după ce a părăsit emisiunea. Cum s-a filmat alături de Alex

Articolul continuă după reclamă

După eliminarea sa din emisiunea "Mireasa" ieri, Alex a revenit acasă la familia sa, încărcat cu amintiri și experiențe intense din perioada petrecută în concurs. Cu toate că drumul său în căutarea dragostei s-a încheiat în cadrul emisiunii, Alex a păstrat un spirit optimist și alege să se concentreze pe bucuriile vieții de familie.

El și-a exprimat recunoștința pentru această experiență și a subliniat că fiecare întâlnire și fiecare provocare l-au făcut să crească și să se descopere pe sine. Cu toate că se desparte de competiție, Alex rămâne încrezător în căutarea sa pentru sufletul pereche, conștient că viața îi rezervă încă multe surprize și că dragostea adevărată poate apărea în cele mai neașteptate locuri.

Sezonul 8 Mireasa a revenit cu noi povești de iubire

În sezonul 8 Mireasa, gazda emisiunii, Simona Gherghe, a întâmpinat o nouă serie de concurenţi care au pornit în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 8 decembrie 2023. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii

Materialele de prezentare ale noilor concurenţi au fost realizate într-o locaţie de poveste, la malul mării, şi au fost difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show cu sezonul numărul 8.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Mireasa sezonul 8. Ce a postat Luiza pe Instagram, după ce a părăsit emisiunea. Cum s-a filmat alături de Alex... Declarația de dragoste emoționantă pe care Daria i-a făcut-o lui Adrian la Mireasa. I-a spus „Te iubesc”, în lacrimi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x