Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Concurenții s-au deghizat și s-au distrat de minune

Băieții s-au îmbrăcat în fete, fetele în băieți, iar ce a urmat în casa Mireasa a fost show total.

Distracția a plecat de la un joc, iar dacă la început unii dintre ei au fost reticenți, concurenții s-au descurcat de minune și s-au distrat pe cinste.

Dacă pentru băieți a fost extrem de complicat să intre în rolul fetelor, ei au ajuns rapid la machiaj și costume. Mai apoi a urmat dansul, iar petrecerea s-a încins în casa Mireasa. Dacă la cupluri rolurile s-au împărțit rapid, Ștefania a făcut schimb de personaje cu Adelin.

Petrecerea din casa Mireasa a fost unică. Au fost zâmbete și voie bună în competiție. Pentru că finala se apropie cu pași rapizi, concurenții profită de fiecare moment ca să se distreze la maximum.

Singurii care nu au participat la joc au fost Andra și David. Andrei nu-i place să intre în astfel de provocări, iar David a spus că aveau de discutat detalii legate de nuntă.

Claudia s-a costumat și ea, dar din păcate nu a avut partener.

Cea care a atras cel mai mult atenția a fost Bianca. După ce și-a desenat barba și s-a îmbrăcat într-un costum bărbătesc, asemănarea dintre concurenta Mireasa și Conchita Wurst a fost izbitoare.

Finala Mireasa e pe 27 februarie

Inițial, competiția Mireasa urma să se termine la finalul anului 2020, însă producătorii au decis să le mai ofere concurenților timp pentru a se cunoaște înainte de a face marele pas.

În cadrul Finalei Mireasa sezon 2, după ce Simona Gherghe va striga stop vot, clasamentul va fi prezentat pentru fiecare dintre cuplurile ajunse în această etapă a emisiunii.

Perechea care se va afla pe primul loc, adică cea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarat câștigătoare și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Condiția câștigării este, având în vedere scopul show-ului matrimonial Mireasa, ca perechea clasată pe locul 1 să oficieze căsătoria în cadrul emisiunii live.

Abia după acest moment, concurenții care formează perechea, ce e pe primul loc în preferințele publicului, vor fi desemnați câștigători.

Ei vor intra în posesia premiului în maxim 90 de zile de la data difuzării Finalei, iar înmânarea se va face în baza certificatului de căsătorie, ca dovadă a faptului că cei doi sunt în continuare căsătoriți.

Mireasa 2020, sezon 2. Mihai a dat frâu liber sentimentelor... Mireasa 2020, sezon 2. Andra și Armando, invitați speciali în gală...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 8. Ce surpriză au avut Robert și Bia pentru telespectatori, la Capricii. Ce au spus despre o posibilă sarcină
Mireasa, sezon 8. Ce surpriză au avut Robert și Bia pentru telespectatori, la Capricii. Ce au spus despre o...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Ce dorințe are Daniel la adresa Claudiei. Fata a fost luată prin surprindere: „Vreau să-ți pui...”
Mireasa, sezon 13. Ce dorințe are Daniel la adresa Claudiei. Fata a fost luată prin surprindere: „Vreau să-ți...
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea vloggerul. „Este suma cu care el a mințit o țară întreagă”
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“ BZI
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își bată nevasta…”
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își... Jurnalul
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x