Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Alexandra a primit o scrisoare de la un admirator secret după ce a parăsit casa. Ce i-a scris

Alexandra a primit o scrisoare și un cadou de la admiratorul secret din Berlin. Ce i-a transmis bărbatul fix după eliminarea de la Mireasa.

Alexandra a părăsit casa Mireasa în gala de vineri, 17 octombrie 2025. Chiar dacă Loredana a pierdut cursa de elimianare, fata s-a clasat pe locul 3 în top și a fost salvată. Astfel, Alexandra, aflată pe ultimul loc în topul publicului a fost eliminată. Vestea a fost surprinzătoare pentru toată casa, iar concurentele au izbucnit în lacrimi în emisia live.

Alexandra a primit o scrisoare și un cadou de la admiratorul secret din Berlin. Ce i-a transmis bărbatul

Plecarea Alexandrei le-a întristat pe fete, Alexandra fiind printre concurentele care a intrat încă de la începutul competiției. Aceasta a legat multe prietenii și nu a fost implicată în niciun conflict.

„M-am înțeles cu toată lumea, pentru că în fiecare am văzut ceva bun și i-am înțeles pe fiecare, exact așa cum au fost ei”, a spus ea în platou la Mireasa. Capriciile Iubirii, după ce a fost eliminată.

„Plec cu gânduri foate bune și sunt foarte împăcată cu ce s-a întâmplat. Am învățat foarte multe lucruri, am trăit foarte multe lucruri în scurt timp și cu un bagaj mare de amintiri și de momente frumoase. Cu încredere în mine mai mare și nu îmi mai este rușine de mine”, a mai precizat ea.

Deși nu a reușit să își găsească jumătatea în casa Mireasa, se pare că tânăra are un admirator secret. Bărbatul chiar i-a trimis o scrisoare și un cadou, fix după eliminare, iar Alexandra a împărtășit cu cei prezenți câteva rânduri din mesajul promit.

„Locuiește în Berlin, în Germania. De patru ani, are ochi albaștri, uneori par verzi, 100 de kilograme, 1,90 metri, șaten deschis”, a citit fata în scrisoarea primită de la admiratorul secret.

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate au avut debutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat începând cu 4 august 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Sezonul 12 Mireasa împletește cultura bogată a Greciei cu fiorii de început pe care doar dragostea îi oferă.

Simbolistica profundă se întâlnește cu atmosfera de vis, oferind un cadru propice pentru ca toți noii concurenți să se pregătească pentru un nou capitol din viața lor, pe care nu îl vor uita niciodată.

Emoția se contopește cu speranța pentru a oferi noi începuturi în iubire. Sezonul 12 a început cu peisaje cinematografice din Halkidiki: valuri care se sparg la țărm, livezi de măslini, apusuri superbe văzute pe malul mării, străzi, taverne și zone tradiționale.

Claudia Shik, fosta concurentă de la Mireasa sezonul 2, este însărcinată pentru a doua oară. Modul inedit în care a dat ... Mireasa, sezon 2. Bianca și Mihai au devenit părinți. Imaginea emoționantă publicată de proaspăta mămică după ce a născu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x