Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 8 august 2025

Primul clasament din sezonul 12 Mireasa a fost citit de Mirela Vaida în gala de pe 8 august 2025. Publicul a desemnat Mama, Fata și Băiatul Săptămânii.

Prima săptămână din sezonul 12 Mireasa s-a încheiat cu citirea clasamentului. Sezonul 12 a debutat pe 4 august 2025, iar publicul i-a cunoscut pe cei 20 de concurenți (10 fete și 10 băieți) și pe cele 6 mame care au pășit în casa Mireasa. Timp de o săptămână, publicul Mireasa a putut vota pe mireasa.a1.ro, în Aplicația Antena 1 și prin SMS la 1272 pentru a-și desemna preferații.

În prima săptămână a sezonului 12 Mireasa, telespectatorii au putut vedea cărțile de vizită ale celor 10 băieți. În fiecare zi au fost prezentate câte două povești de viață. Fetele și telespectatorii au privit prezentările băieților: Sorin, Cristian, Liviu, Alex, Virgil, Ion, Dian, Ionuț, Alexandru, Adin.

Concurentele au avut întâlniri rapide cu băieții și au apărut primele impresii și reacții. Fanii Mireasa au avut ocazia să afle câteva detalii și despre concurentele sezonului 12 Mireasa: Alexandra, Ștefania, Diana, Lavinia, Loredana, Emily, Gabriela, Samina, Costina, Alina.

Cele 6 doamne care au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025 și care s-au aflat la votul publicului pentru titlul de Mama Săptămânii sunt: doamna Nicoleta- mama lui Cristian, doamna Adriana- mama lui Adin, doamna Elena- mama lui Dian, doamna Virginia- bunica lui Alex, doamna Liliana- însoțitoarea lui Ion, doamna Cristiana- însoțitoarea lui Virgil.

Clasamentul publicului contează foarte mult pentru concurenți, pentru că cei aflați în top 3 au imunitate, ei nefiind eligibili pentru a fi nominalizați spre eliminare. De asemenea, Fata, Băiatul și Mama Săptămânii sunt șefii casei. În ediția Mireasa din 8 august 2025, moderatoarea Mirela Vaida a citit clasamentul săptămânii care tocmai s-a încheiat.

Cum arată clasamentul din gala Mireasa de vineri, 8 august 2025

Mirela Vaida a anunțat Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii!

Mama Săptămânii a fost votată doamna: Adriana

Top 3 fete:

Pe locul 3 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Costina

Pe locul 2 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Emily

Fata Săptămânii este: Diana

Top 3 băieți:

Pe locul 3 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Alex

Pe locul 2 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Virgil

Băiatul Săptămânii este: Liviu

Citește și: Cine sunt concurenții din noul sezon Mireasa. Reality show-ul a început în forță, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025.

Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate au avut debutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat începând cu 4 august 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Sezonul 12 Mireasa împletește cultura bogată a Greciei cu fiorii de început pe care doar dragostea îi oferă.

Simbolistica profundă se întâlnește cu atmosfera de vis, oferind un cadru propice pentru ca toți noii concurenți să se pregătească pentru un nou capitol din viața lor, pe care nu îl vor uita niciodată.

Emoția se contopește cu speranța pentru a oferi noi începuturi în iubire. Sezonul 12 a început cu peisaje cinematografice din Halkidiki: valuri care se sparg la țărm, livezi de măslini, apusuri superbe văzute pe malul mării, străzi, taverne și zone tradiționale.

Mireasa, sezon 12. Task-ul alinierii. Fetele s-au așezat în spatele băiatului preferat. Ce alegeri s-au făcut... Mireasa, sezon 10. Ionela și Robert au devenit părinți. Tânăra a născut într-o zi cu simbolistică importantă pentru ei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x