Antena Căutare

Mireasa sezon 7, 12 iunie 2023. Andrei, mesaj pentru fostul iubit al Simonei, după ce aceasta a primit un bilet și flori

Andrei a trimis un mesaj pentru cel care i-a trimis flori și bilet Simonei. Iată ce a avut de spus acesta la cameră.

În Gala de vineri, Simona a primit un bilet și flori de la fostul iubit. Iată cum sunau rândurile:

„Am fost un laș. Nu mă pricep așa de bine ca tine la vorbe și mi-e greu să recunosc, dar nu mai suport tot ce văd. Mă chinui zi și noapte știind ce am pierdut. Ăștia puteam să fim noi, Simona! Nu înțeleg cum ai putut da totul uitării așa de repede și ai căzut în brațele primului pretendent. El nu este pentru tine! Gândește-te la tot ce am avut noi!

Nu este nici pe departe ceea ce ai tu nevoie! Ce știe el despre tine? Ce știi tu despre el! Te implor! Gândește-te de două ori înainte să faci o greșeală! Hai să fie al nostru acest moment pentru prima oară. Eu știu ce am de făcut! Te iubesc și te aștept oricât va fi nevoie! Adu din nou soarele în viața mea! Al tău pentru totdeauna”.

În timp ce Simona Gherghe citea rândurile, Andrei nu s-a putut abține să zică: ”S-a trezit și ăsta acum? Până acum unde a fost?”

Andrei, mesaj pentru fostul iubit al Simonei, după ce aceasta a primit un bilet și flori

”Eu nu consider un om rău. Mi-a trimis flori. Ce ar fi crezut că ce se întâmplă acum? Mă bate Andrei? A zis Andrei că măcar dacă era făcută floarea soarelui”, a afirmat Simona pe terasă.

La cameră, Andrei a dat un mesaj celui care a trimis biletul și florile.

”Băiatul meu, dacă ai ceva de zis, vino aici, în live. Dacă ai așa mult curaj, te-ai gândit tu ce ai piedut. Stai liniștit, am fost eu finuț că nu am zis nimic și nu am luat în considerare. Nu schimbă cu nimic relația noastră și ne iubim foarte mult”, a zis Andrei la cameră.

Simona e sigură că florile nu sunt de la fostul ei iubit. La fel, ea susține că exprimarea nu e a fostului partener.

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Citește și: Mireasa sezon 7. Cum explică Irina și Hatice apropierea lor, după ce au fost la cuțite: ”Vă unește antipatia față de Maria?”

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 6, 12 iunie 2023. Cum au sărbătorit Vlad și Cătălina logodna. Imagini de la hotel... Mireasa sezon 7, 12 iunie 2023. Cine a câștigat duelul roast-urilor. Iată care e premiul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Citește și
x