Antena Căutare

Prognoza meteo 11 martie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Ne-am bucurat de încă o zi autentică de iarnă, dar și astăzi va fi încă vreme rece pentru data la care ne aflăm, chiar dacă aceasta se va ameliora în privința precipitațiilor în jumătatea sudică a țării.

Prognoza meteo 11 martie 2021 | profimedia

Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ninsori slabe la munte, în Transilvania și în nordul Moldovei, iar în primele ore și în Oltenia, vestul Munteniei și sudul Dobrogei. În orele serii, înnorările se vor extinde treptat, dinspre nord-vest și vor cuprinde cea mai mare parte a teritoriului.

Așadar, local se vor semnala precipitații în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în regiunile nordice și mixte în cele vestice.

În Maramureș unde începem ziua cu cer variabil, dar spre seară se vor aduna norii și sunt așteptate precipitații. Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 6 grade. Și în Crișana vom avea o zi plăcută astăzi. Soarele se va răta printre nori, iar mercurul din termometre va urca până la 7 grade.

Articolul continuă după reclamă

Bănățenii se vor bucura de prezența soarelui și de o temperatură maximă ce va atinge astăzi 8 grade. În Oltenia cerul va fi acoperit de nori, în prima parte a zilei va continua să ningă, însă nu foarte însemnat cantitativ.

Temperaturile maxime de astăzi se vor încadra între 1 și 5 grade. Pentru Transilvania, meteorologii anunță vreme variată, cu ceva raze de soare prin vest și cer acoperit în restul regiunii. Vor mai fi și ninsori în special la munte. Mercurul din termometre va urca până la 8 grade.

În Moldova cerul va fi mai mult noros, soarele fiind destul de timid. Temperaturile maxime de astăzi vor atinge valori de 5 grade. În Dobrogea, vântul va avea unele intensificări, cerul se va menține mai mult noros, iar valorile termice se vor încadra între 2 – 4 grade.

În Muntenia, dimineața vom avea ninsori însă o dată cu orele amiezii, vom vedea și soarele. Temperaturile maxime de astăzi vor atinge 4 grade.

În București ne așteaptă astăzi o zi cu de toate. Dimineață a nins, dar se pare că ziua va fi una cu soare. Maxima zilei va atinge 3 grade. Mâine vom avea cer variabil și o maximă de 5 grade. Sâmbătă va fi și mai cald, dar se întorc precipitațiile.

Temperaturile maxime de astăzi din principalele orașe ale țării

Baia Mare – 6 grade

Oradea – 6 grade

Cluj-Napoca – 6 grade

Suceava – 3 grad

Iași – 5 grade

Brașov – 2 grad

Sibiu – 5 grade

Timișoara – 8 grade

Craiova – 1 grad

București – 3 grad

Galați – 4 grad

Constanța – 3 grade

Prognoza Meteo, 11 martie 2021. Vreme rece și precipitații... Prognoza Meteo, 12 martie 2021. Temperatura maximă va fi de 4 grade Celsius în București...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Super Neatza. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: Vreme de vară în România cu maxime de 30 de grade!
Super Neatza. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: Vreme de vară în România cu maxime de 30 de grade!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Super Neatza. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: Vreme însorită şi caldă
Super Neatza. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: Vreme însorită şi caldă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x