Oraşul de sub noi | Gara de Nord, kilometrul zero al oamenilor străzii. La doi metri sub pământ

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Primul reportaj al campaniei “Oraşul de sub noi”, prezintă un loc arhicunoscut din Capitală. Gara de Nord se află la doi paşi de centrul Bucureştiului. Aici, însă, începe o altă lume. Şi nu la suprafaţă, ci la doi metri sub pământ. Este o lume a lor, a oamenilor străzii, cei care trăiesc, mor şi se nasc aici, în canal.

După şase luni alături de ei şi de puţinii oameni care le mai întind o mână, Observatorul vă arată cum s-a pus capac peste canalele pline de copiii nedoriţi ai României.

Într-o zi caldă de aprilie, am coborât în canalul de la Gara de Nord. La peste 30 de grade Celsius, 40 de copii, adolescenţi şi oameni mari ne-au primit în casa lor de sub pământ. Pe lângă ţevi, casa din canal şerpuieşte cam o sută 50 de metri. Aerul e irespirabil, iar ventilatorul nu face faţă căldurii sufocante. Din loc în loc, mai sunt guri care cândva au fost uşile spre cei de sus.

Gara de Nord, kilometrul zero al oraşului de sub oraş: Un fel de Primăverii

De aici, ajungi în câteva minute, tot prin subteran, un kilometru mai încolo, sub podul Basarab şi apoi, mai sus, la podul Grant. Tot prin reţeaua de canalizare, dacă o luăm spre Vest, ieşim la căminele stiudenţeşti de la Grozăveşti. Un pic mai anevoios e drumul spre Piaţa Victoriei şi spre Piaţa Unirii. Multe dintre ieşiri au fost sigilate. Sunt cele dinspre marginea Bucureştilor Costin Georgian, Diham, Ferentari, dar şi cele din zone-cheie ale oraşului, precum Obor sau Piaţa Presei.

Dar toate drumurile, fie ele şi întunecate, pleacă de la Gara de Nord. Acolo unde îşi are cartierul general şi primarul oraşului de sub oraş.

Se numeşte Bruce Lee şi e “primarul” oraşului de sub oraş

Bruce Lee le ştie pe toate. Şi e ştiut de toţi. Şi de cei de sub pământ şi de aceia de deasupra. E un fel de “primar” al casei, unde aerul e irespirabil. Însă aşa irespirabilă cum e, casa de la Gara de Nord a fost şi este un miraj pentru toţi copiii care fug. Spre deosebire de alte canale, are mai mult confort. Şi loc de dormit, şi baie şi bucătărie.

La un metru sub pământ, nimic din stresul, aglomeraţia, agitaţia sau graba de la suprafaţă nu contează. În lumea de sub pământ poate să fie şi bucurie. În casa lor se găteşte şi se ascultă muzică.

“Gara de Nord”, un fenoment cunoscut de autorităţi

“Gara de Nord reprezintă un fenomen şi nu de acum, de ani de zile, şi noi ni-l asumăm în sensul că se intervine în permanenţă acolo, nu pot să zic zilnic, dar sunt intervenţii săptămânale, lunare. Cunoaştem situaţia şi fenomenul”, afirmă Dănuţ Fleacă, Director General DGASPC Sector 1.

Un fenomen, pe care voluntarii îl tratează cu grijă. Doar pentru ei oamenii de sub pământ ies la lumină. Raluca Pahomi este şefa unui ONG. Vine la gară, cât de des poate.

„Diferenţa între noi, cei normali, şi diferenţa între ei nu este mare. Pentru că şi ei au aceleaşi obişnuiţe, aceleaşi gânduri, au aptitudini, au talente, au caractere. Noi suntem cei favorizaţi, că stăm deasupra, că avem casă, că avem proprietăţie, munca de zi cu zi“, mărturiseşte femeia.

De trei ani de zile, de câteva ori pe săptămână ajunge la canal cu mâncare. Orice poate aduna e binevenit pentru cei de sub pământ.

1.000 de copii şi aproape 5.000 de adulţi sunt ai nimănui

Cosmina Simiean, Director al Direcţiei de Asistenţă Socială din Bucureşti şi Dănuţ Fleacă, Director General DGASPC Sector 1 conduc de ani de zile destinele asistaţilor sociali din Bucureşti. Unul are în subordine toată Capitala, iar celălalt sectorul 1, zona cu cele mai multe probleme.

Primăria Capitalei are acum 530 de angajaţi în sistemul de asistenţă socială. Sunt 1.700 de oameni ai străzii luaţi în evidenţe. Asociaţiile au alte date: o mie de copii şi aproape cinci mii de adulţi sunt ai nimănui.

În 2012, statul a pierdut, zilnic, din evaziune fiscală 49 de milioane de euro. Dacă banii ar fi ajuns la bugetul statului, Guvernul şi-ar fi permis să plătească, tot anul 2013, cu un salariu de două mii de lei, aproape trei milioane de asistenţi sociali.

Suntem prea mulţi deasupra şi nu ştim să ne iubim aproapele?

De ce fug copiii de acasă? Şi din orfelinate? Şi din centrele de zi? Şi de ce rămân pe străzi şi în canale? Vedeţi într-un nou episod din campania Oraşul de sub noi, la Observator.