Pe 27 aprilie 1988, la doi ani de la Accidentul Nuclear de la Cernobîl, Valeriu Legasov, omul care a coordonat întreaga acțiune, și care a salvat, efectiv, Pământul de o catastrofă și mai mare, se sinucide, spânzurându-se. E dezamăgit că URSS încearcă, și acum, să mușamalizeze cazul, e trist că nimeni nu înțelege că astfel de catastrofe se pot repeta. Corpul său continuă să emane radiații peste limita admisă
Forțele de securitate sunt avertizate că Valeriu Alexeevici Legasov, unul dintre cei mai mari chimiști ai URSS, membru de bază al Academiei de Științe, nu răspunde, de două zile, la telefon. Familia e plecată și nimeni nu l-a mai văzut. Ușa e spartă, imaginea e terifiantă: savantul este găsit spânzurat, cu un nod perfect, ”ajutat” de o coardă specială, ca cea cu care fac ascensiuni alpiniștii. Pe pat, odihnește, nefolosit, un pistol. Legasov avea 52 de ani.
Se născuse în prima zi a lui sptembrie, 1936, la Tula, într-o familie de muncitori. Se simțise atras de chimie, de mic. A terminat celebrul institut moscovit ”Mendeleev”, cu specializarea ”Chimie și Tehnologie”, apoi a luat calea Institutului ”Kurciatov”, Energie Atomică. La doar 36 de ani era, deja, Doctor.
Pe 26 apirlie 1986, Legasov, Directorul Adjunct de la ”Kurciatov”, primește un telefon, în miez de noapte. I se povestește, pe scurt, că la unul dintre reactorele Centralei Nucleare de la Pripiat, Cernobîl, în timp ce se încercau niște teste, s-a produs o explozie. Pentru că cei de la ”Kurciatov” au produs aceste reactoare, de tipul ”RBMK-1000”, Legasov e chemat la fața locului. Omul e specialist în chimie și fizică moleculară, nu în reactoare nucleare, dar înțelege, imediat, că e vorba de o catastrofă. În plus, specialiștii institutului, toți cei din domeniu, sunt în concediu.
Construcția Centrealei de la Cernobîl a început în 1972, fiind finalizată în 1977. În imagine, reactorul 4, distrus în dezastrul din aprilie 1986
Ajunge la Cernobîl. Autoritățile locale încearcă să mușamalizeze tot. Dar Legasov pricepe pe loc: explozia a fost urmată de o contaminare radioactivă masivă. Asta e clar! Vrea doar să afle ”dimensiunile” tragediei. Ignoră comuniștii care-l informau că ”nu e nimic grav”. Se urcă într-un elicopter și zboară la 300 de metri deasupra reactorului. Pricepe că viața a sute de mii de oameni este pusă într-un uriaș pericol. Cere, pe loc, evacuarea orașului Pripiat. Moscova îl ignoră. ”Tovarășe, te-am trimis acolo pentru a verifica posibilele cauze ale accidentului, nu pentru a scoate cetățenii din oraș”, e mesajul primit! Merge mai departe. Pentru că vântul bate, contaminarea va ajunge la Kiev, în capitala RSS Ucraineană. Cere, de asemenea, ca pregătirile pentru festivitățile de 1 Mai să fie anulate, ca și parada! E considerat nebun! Târziu, se aprobă evacuarea Pripiatului, dar parada de 1 Mai, de la Kiev, are loc!
La 50 de ani, Legasov a fost chemat să salveze, la propriu, Omenirea, chiar dacă mulți nu și-au dat seama, atunci, de gravitatea situației
Primește, totuși, aprobarea de evacuare a orașului, după 36 de ore. Suie, din nou, în elicopter, deși la 200 de metri aerul ”arde”, încă, la 2.000 de grade, iar contaminarea radioactivă e inevitabilă. Un aparat se apropie prea mult de locul dezastrului, se prăbușește. Legasov decide să arunce, în ”gaură”, nisip, pietre de râu și grafit. Merge la Moscova, nimeni de aici nu are un plan de ”luptă” nici după 10 zile. Deși știe că se expune puternic, se reîntoarce în zona Cernobîl. La finele lui mai 1986, obține primul ”succes”: nivelul de radiații a scăzut, ”dezastrul” a fost localizat..
Actorul Jared Harris, cel care-l întruchipează, în 2019, pe Legasov, în miniseria HBO
Dar Europa nu doarme. Află de tragedie. Cere un răspuns oficial. Legasov nu e bun de timis la Viena, unde e sediul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. S-a certat, mereu, cu oficialitățile sovietice, folosește cuvinte ciudate, precum ”adevăr”...Dar, cu toate acestea, e urcat în avion, pentru că e omul care le știe pe toate. Liderii mondiali sunt furioși. ”Trag” în el din toate pozițiile: vor să afle ce măsuri s-au luat pe moment, care e planul pe timp îndelungat, care e numărul de victime, ce se estimează...Valeriu Legasov le citește 400 de pagini. Trei ore, non stop, le răspunde la întrebări. Nu ascunde nimic, vorbește liber, spune ce crede el că e de făcut. E aplaudat la ”scenă deschisă”, e inclus printre primii 10 oameni de știință din lume. Acasă, e uns ”Erou al Muncii Socialiste”. Cu un tupeu infinit, refuză să meargă să ia medalia...
Mormântul lui Legasov din cimitirul moscovit ”Novodevicii”
Se simte din ce în ce mai rău. Vomită dimineața. Vomită seara. E 22 august 1987, un an și jumătate de la cea mai mare catastrofă nucleară a omenirii, când ajunge în spital. Pe 29 încearcă să se sinucidă, chiar acolo, printre medici. E scârbit de tot ceea ce s-a petrecut.
La începutul lui 1988 e readus la birou. Scrie articole, sute de articole în care vorbește despre nivelul scăzut de securitate la centralele atomice din URSS, despre faptul că Cernobîl se poate repeta oricând. E tot mai sceptic în privința sistemului politic din Soviete. La a doua comemorare a tragediei, vrea să vorbească în fața plenului Academiei de Științe. Cerere acceptată. Urcă la tribună, de aici urlă, efectiv, că e nevoie de o schimbare, că multe lucruri s-au făcut după ureche, că e cazul să nu se mai glumească cu radioactivitatea. Nimeni nu-l bagă în seamă. E devastat.
Ajunge acasă. Gândurile de suicid îi revin. Vede reactorul explodat, își aduce aminte toate dramele, realizează că nu se va schimba nimic. El, Valeriu Alexeevici Legasov, omul care salvase, la propriu, Planeta cu doi ani în urmă, e scârbit de ceea ce se petrece. Se spânzură. Nu lasă niciun bilet de adio, dar în urma sa rămân zeci de înregistrări audio în care pare că-și ”explică” gestul. Fusese ”sinucis”.
Pe 20 septembrie 1996, președintele de atunci al Rusiei, Boris Elțîn, îi oferă, postum, titlul de ”Erou al Federației Ruse” pentru ”curaj și eroism”.
În 2019, Jared Harris îl portretizează, perfect, în miniseria HBO...
