Antena Căutare

Cum poţi organiza o petrecere reușită alături de cei mai buni prieteni?

Dupa atâtea zile petrecute la domiciliu, petrecerile vor fi cu siguranță în toi și vor readuce la viaţă spiritul vesel al oamenilor.

Galerie
Cum poţi organiza o petrecere reușită alături de cei mai buni prieteni?

După zilele istovitoare de muncă sau după prea mult timp petrecut în izolare din cauza situației actuale, va sosi şi momentul în care vei simţi nevoia de o clipă de relaxare alături de cele mai dragi persoane din viaţa ta. Dupa atâtea zile petrecute la domiciliu, petrecerile vor fi cu siguranță în toi și vor readuce la viaţă spiritul vesel al oamenilor. Dacă vrei să organizezi şi tu o mică festivitate din confortul locuinţei tale de îndată ce trece perioada de izolare, urmează sfaturile de mai jos.

Planifică din timp întâlnirea cu prietenii

De cele mai multe ori, există neşansa ca programul tău să nu fie leit cu cel al prietenilor, fapt care nu te va putea aduce alături de ei. Ce îţi rămâne de făcut în această situaţie? Contactează-i pe cei pe care vrei să îi inviţi la petrecere din timp şi aşteaptă confirmarea lor pentru a şti câte bunătăţi trebuie să pregăteşti sau să cumperi/ce tipuri de jocuri de societate ori alte activităţi le poţi propune în funcţie de numărul de participanţi.

Cum poţi organiza o petrecere reușită alături de cei mai buni prieteni?

Articolul continuă după reclamă

Pregăteşte-ţi casa

Este foarte important să se înceapă prin curăţenia spaţiilor care urmează să fie folosite pentru viitoarea petrecere. Apoi, este indicat să te foloseşti de anumite obiecte ce pot amenaja acele spaţii pentru a le da identitate şi pentru a oferi confort oamenilor. Te poţi orienta către o gamă cromatică simplă, complexă sau, de ce nu, vibrantă prin culori şi modele diversificate. Poţi achiziţiona chiar şi baloane, farfurii, mici instalaţii care să readucă luminozitate acelui loc şi bineînţeles, personalitate. Preţurile sunt destul de prietenoase, partea bună fiind că produsele cumpărate vor putea fi refolosite, în cazul în care vrei să redai petrecerea altădată (cu excepţia celor de unică folosinţă bineînțeles!).

Prepară bunătăţi

Organizează-te din timp, alocă un buget strict şi caută reţete uşoare precum gustările reci sau calde. Micile snackuri sunt perfecte pentru orice tip de petrecere, fiind indicate în cazul în care faci diverse activități împreună cu prietenii. Nu trebuie să fii chef bucătar sau să ai în bibliotecă nenumărate cărţi de gătit, deoarece poţi găsi toate informaţiile importante direct pe internet. Totodată, poţi cumpăra din restaurante sau fast-food-uri diverse snackuri gata făcute, dacă nu ai timp sa le prepari. Sushi, taco, mozzarella sticks, chipsuri sau pungile clasice de popcorn vor fi pe placul tuturor. După ce ai pus cap la cap mica lista de cumpărături, va fi cazul să treci la pasul patru şi să decizi ce tip de activităţi poţi desfăşura.

Cum poţi organiza o petrecere reușită alături de cei mai buni prieteni?

Alege activităţi distractive

Pentru o petrecere bună, este foarte important să găseşti tot felul de activităţi. În cele ce urmează poţi să găseşti câteva propuneri.

Vizionează filme sau seriale celebre

Ce este mai frumos decât să petreci timp de calitate alături de cele mai dragi persoane din viaţa ta, alături de cele mai bune opere cinematografice care au cucerit mapamondul? Spre exemplu, puteţi retrăi aventura filmelor cu Indiana Jones sau thrillerul pe care agentul 007 le aduce în toate filmele cu James Bond. În plus, te poţi reorienta către seriale de comedie celebre precum Friends sau The Fresh Prince of Bel Air. Această activitate este gratuită şi va fi cu siguranţă apreciată de prietenii tăi.

Joacă-te board games sau jocuri de cărţi celebre

Monopoly, Activity, Catan, Macao, Table, Rummy sau poker? Care este preferatul tău şi al amicilor? Există nenumărate astfel de jocuri distractive şi extrem de competitive. Dacă vrei să exersezi și să fii cel mai bun la petrecere, ai şansa de a le încerca chiar şi în mediul online. Nu ai nevoie de jocul fizic în casă pentru a exersa.

Cum poţi organiza o petrecere reușită alături de cei mai buni prieteni?

Distracție totală de acasa, ca să învingi plictiseala

Ce jocuri te joci din casă este strict decizia ta, dar dacă optezi pentru jocuri online, trebuie să verifici dacă îl poți juca cu mai mulți, adică dacă are opțiunea multiplayer. De asemenea, poţi încerca să joci și la un casino online. În acest caz, prietenii te pot susţine şi îţi pot da o parte din norocul lor pentru a te încuraja.

Mai mult decât atât, un casino online te poate întâmpina atât pe tine cât şi pe amicii tăi cu turnee, bonusuri şi jocuri diversificate din care vă puteţi alege. Partea cea mai bună la bonusuri de la casino online este că nu trebuie să investești nimic inițial. Cazinourile licențiate au nenumărate oferte de bun venit fără depunere, ceea ce înseamnă că trebuie doar să te înregistrezi și primești bani reali sau rotiri gratuite care te vor ajuta să câștigi.

Ia în calcul factorii prezentaţi mai sus pentru a avea o petrecere reuşită şi pentru a te distra împreună cu persoanele dragi ție. Cu siguranţă că vei gusta din fiecare clipă petrecută cu ei şi îți vei dori să reiei mica festivitate cât de curând posibil!

Cele două societăţi de servicii energetice din cadrul Grupului Electrica, Electrica Serv şi Servicii Energetice Muntenia... Magazinul de peruci din București ce oferă suport în alegerea clientelor pe perioada pandemiei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Harta prețurilor imobiliare: cele 5 zone din București cu cea mai rapidă creștere din ultimii 5 ani
(P) Harta prețurilor imobiliare: cele 5 zone din București cu cea mai rapidă creștere din ultimii 5 ani
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbare importantă pentru angajați. Cum îți verifici vechimea în muncă fără să mergi la instituții
Schimbare importantă pentru angajați. Cum îți verifici vechimea în muncă fără să mergi la instituții
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Cătălin Crișan și Camelia s-au despărțit din nou! Artistul a făcut anunțul în urmă cu puțin timp: „Sper să nu mă întrebați de ce”
Cătălin Crișan și Camelia s-au despărțit din nou! Artistul a făcut anunțul în urmă cu puțin timp: „Sper... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Bianca Pop, de la Insula Iubirii, s-a despartit de tatal fetitei sale. Mesajul prin care a anunțat ruptura: Aleg să...
Bianca Pop, de la Insula Iubirii, s-a despartit de tatal fetitei sale. Mesajul prin care a anunțat ruptura: Aleg să... Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Comoara veche de 1.700 de ani scoasă la iveală de seceta de pe Dunăre, între România şi Bulgaria. Imagini rare
Comoara veche de 1.700 de ani scoasă la iveală de seceta de pe Dunăre, între România şi Bulgaria. Imagini rare Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x