Antena Căutare

Indicele ROBOR la 3 luni s-a menţinut vineri la 2,20%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menţinut vineri la nivelul de joi, de 2,20%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele ROBOR la 6 luni a rămas la rândul său la 2,25%.

ROBOR la 3 luni şi 6 luni se află în stagnare începând de marţi. Cei doi indici reveniseră pe creştere începând de săptămâna trecută, după ce s-au aflat pe un trend descendent începând din 29 mai. Astfel, ROBOR la 3 luni a crescut vinerea trecută la 2,18%, de la nivelul din ziua precedentă de 2,15%. Indicele ROBOR la 6 luni a crescut pentru prima oară luni, la 2,25%, de la nivelul de 2,24% înregistrat vineri, cel mai redus atins din 25 ianuarie 2018.

Consiliul de administraţie al BNR a decis vineri, 29 mai, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

Articolul continuă după reclamă

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuieşte ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

Sursa : news.ro

Huawei a obţinut autorizaţia oficială pentru construirea unui centru de cercetări în Anglia, în care va investi un milia... Leul a stagnat vineri la 4,8421 unităţi pentrun un euro...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Super Neatza, 26 iulie 2024. Top 5 alimente care ne îmbunătățesc aspectul pielii
Super Neatza, 26 iulie 2024. Top 5 alimente care ne îmbunătățesc aspectul pielii Vineri, 26.07.2024, 09:11
Ai sport în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x