Antena Căutare

Piaţa spaţiilor de birouri din România a crescut cu 24% în primele trei trimestre din acest an, la 339.100 mp

Volumul închirierilor spaţiilor de birouri se ridică la 339.100 mp la finalul primelor trei trimestre ale anului, cu 65.430 mp mai mult (24%) decât anul trecut în aceeaşi perioadă, potrivit unei monitorizări ESOP asupra datelor centralizate de principalii brokeri din piaţă, care arată că cele mai mari tranzacţii s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Volumul închirierilor spaţiilor de birouri se ridică la 339.100 mp la finalul primelor trei trimestre ale anului, cu 65.430 mp mai mult (24%) decât anul trecut în aceeaşi perioadă, potrivit unei monitorizări ESOP asupra datelor centralizate de principalii brokeri din piaţă, care arată că cele mai mari tranzacţii s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Primele trei trimestre din 2019 au fost mai bune pe toate segmentele de piaţă, atât în ceea ce priveşte închirierea de spaţii noi, cât şi al prelungirii contractelor de închiriere vechi şi al renegocierilor, arată compania într-un comunicat.

”Piaţa de birourilor se menţine pe un trend ascendent, este o perioadă de dezvoltare şi extindere atât pentru companiile multinaţionale, cât şi pentru cele locale. Companiile au fost atrase în special de pre-închirierea de spaţii in proiectele noi, segmentul pre-închirierilor înregistrând o creştere cu 40% în primele trimestre ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut: la 96.000 în 2019 faţă de 68.000 mp anul anterior”, afirmă Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting.

În total, în trimestrul trei din 2019 s-au tranzacţionat birouri cu o suprafaţă totală de 90.810 mp, suprafaţa medie de închiriere fiind 1.196 mp.

Articolul continuă după reclamă

Cele mai mari suprafeţe de birouri au fost închiriate în proiectele Iride Park, AFI Park, Dacia Office, Orhideea Towers şi Timpuri Noi Square.

În Cluj Napoca, cele mai mari tranzacţii de închiriere au vizat spaţii de birouri în proiectele Record Park şi CBC, iar în Timişoara proiectul Iulius Tower.

„Suprafaţa de birouri ce ar putea fi livrată în 2019 în Bucureşti va depăşi 350.000 mp iar în 2020 există în pipeline o suprafaţă asemănătoare. De aceea considerăm că activitatea de tranzacţionare îşi va păstra dinamismul şi în perioada următoare, ritmul de pre-închirieri fiind unul susţinut, existând opţiuni variate pentru firmele care doresc un plus de confort şi facilităţi angajaţilor”, estimează Alexandru Petrescu de la ESOP Consulting.

ESOP este o companie specializată în segmentul comercial al pieţei imobiliare. ESOP a tranzacţionat în ultimii trei ani peste 120.000 mp spaţii de birouri. Printre clienţii săi sunt Harman Romania, Hella Romania, IPSOS Interactive Services, Konica Minolta, Lugera & Makler, Enel, Alcedo, Sygenta, SNC Lavalin, 1 and 1 Romania, Asseco.

Sursa : news.ro

BNR Curs valutar 10 octombrie 2019. Euro, dolarul și lira sterlină scad... SONDAJ: Lipsa banilor, a cunoştinţelor necesare şi a încrederii în forţele proprii, obstacole pentru tinerii cu idei de ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cum alegi un credit online fără să te uiți doar la suma disponibilă
(P) Cum alegi un credit online fără să te uiți doar la suma disponibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x