Antena Căutare

Proiecte de case ecologice - sau cum să scapi de suma facturilor "încărcate"

Grija pentru mediul înconjurător pare să fie una dintre principalele preocupări ale celor ce sunt interesați să-și achiziționeze sau să-și construiască un imobil. Trendul caselor eco a fost, astfel, adoptat destul de rapid și în România, unde se estimează că, până în anul precedent, au fost așteptați mai bine de 10.000 de viitori proprietari, aplicanți ai programului “Casa Verde”.

Grija pentru mediul înconjurător pare să fie una dintre principalele preocupări ale celor ce sunt interesați să-și achiziționeze sau să-și construiască un imobil. Trendul caselor eco a fost, astfel, adoptat destul de rapid și în România, unde se estimează că, până în anul precedent, au fost așteptați mai bine de 10.000 de viitori proprietari, aplicanți ai programului “Casa Verde”.

Care sunt avantajele pe care le oferă aceste proiecte de case verzi și de ce românii ar trebui să ia în calcul această opțiune atunci când sunt în căutarea unei locuințe, aflăm din acest articol!

Proiecte de case eco traduse în facturi mai mici la consumul de energie

Ce înseamnă o locuință eco și de ce au parte aceste proiecte de case de o imagine bună pe piață? Primul motiv pentru care merită să discutăm despre ele în calitate de viitori proprietari ține de costurile pe care le generează la consumul de energie electrică. Specificul acestor tipuri de locuințe constă în faptul că sunt realizate, în mare parte, din materiale naturale. De asemenea, construcțiile din această categorie sunt proiectate în așa fel încât să folosească într-un mod eficient resursele de care dispun. Astfel, apa, lumina naturală sau energia electrică sunt valorificate la maximum de aceste construcții moderne și inteligente.

Articolul continuă după reclamă

De obicei, în casele ecologice se înregistrează un consum de resurse mai redus cu aproape 25% decât într-o locuință convențională. De cele mai multe ori, casele verzi sunt ridicate din lemn, dar există și proiecte de case verzi care se pot clădi într-o manieră tradițională, din lut, din chirpici sau chiar din baloți de paie. Totodată, un alt avantaj al unei case eco este că acestea scad și facturile la căldură, cu pănă la 80%!

Un alt beneficiu al caselor ecologice îl reprezintă aerul curat și purificat de care se bucură locuitorii săi, ceea ce înseamnă că acesta este una dintre cele mai sănătoase alternative mai ales pentru familiile cu copii.

Case verzi subventionate de stat, solutia de locuit accesibila oricui

Cu toate că aceste case verzi oferă o serie de avantaje post-cumpărare, însăși prețurile lor constituie un beneficiu în sine. Așadar, o locuință verde poate fi achiziționată cu ajutor din partea statului, care oferă convenții considerabile celor care vor să dețintă un astfel de imobil. Administrația Fondului de Mediu (AFM) este instituția căreia trebuie să i te adresezi dacă dorești să ai o casă verde, la un preț accesibil. Concret, subvențiile acordate pot fi utilizate pentru implementarea sistemelor de încălzire care funcționază cu resurse regenerabile. Mai exact, în această categorie intră: sistemele de acoperișuri verzi, termosistemele confecționate din materiale ecologice, sistele de monitorizare a consumului de combustibil care se înregistrează în casă. Prin această modalitate de finanțare, AFM acordă subvenții în valoare totală de 60.000 lei, care, se estimează că acoperă costurile a peste 10.000 de proiecte.

Sursa: https://images.pexels.com/photos/259588/pexels-photo-259588.jpeg?auto=compress&cs=tinysrgb&dpr=2&h=750&w=1260

Nu ai loc de muncă şi vrei CREDIT? Statul îţi dă 40.000 de lei fără dobândă: O singură CONDIȚIE de îndeplinit... Curs valutar 24 mai. Leul se apreciază în fața euro și dolar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x