Antena Căutare

Reducerea record a producţiei de petrol convenită de OPEC+, pusă în pericol de lipsa unor angajamente concrete din partea G20

Un acord pentru o reducere record a producţiei de petrol, convenit joi de OPEC şi aliaţi din afara organizţiei, între care Rusia, este pus în pericol de lipsa unor angajamente concrete în acelaşi sens din partea participanţilor la o reuniune de vineri a Grupului celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii, transmite CNBC.

”Pentru a susţine redresarea economiei mondiale şi pentru protejarea pieţelor energiei, ne angajăm că lucrăm împreună pentru a dezvolta politici colaborative. Recunoaştem angajamentul unor producători de a stabiliza pieţele energiei. Recunoaştem importanţa colaborării internaţionale în asigurarea solidităţii sistemelor energetice”, arată comunicatul G20.

Reuniunea miniştrilor Energiei a avut la o zi după ce OPEC şi aliaţii săi au propus, într-o reuniune de urgenţă, reducerea livrărilor de petrol cu o cantitate record de 10 milioane de baril pe zi.

Într-o şedinţă maraton, care a durat joi peste 9 ore, toţi membrii OPEC şi aliaţii organizaţiei, reuniţi în cadrul aşa-numitei OPEC+, au convenit reducerile de producţie, cu excepţia Mexicului. Acest lucru înseamnă că reducerea livrărilor, echivalentă cu 10% din oferta globală de petrol, necesită încă aprobarea Mexicului.

Vineri, preşedintele american Donald Trump a spus că Statele Unite ar reduce producţia de ţişei pentru a convinge şi Mexicul.

Articolul continuă după reclamă

Mexicul ar trebui să reducă producţia de petrol cu 400.000 de barili pe zi, dar ţara a refuzat să accepte. În urma întâlnirii de joi, secretarul mexican pentru Energie Rocío Nahle a spis că ţara sa ar fi dispusă să reducă livrările de petrol cu 100.000 de barili pe zi.

Într-un briefing de presă susţinut vineri, Trump a spus că a vorbit cu preşedintele mexican Andrés Manuel López Obrador şi a acceptat că ”suporte o parte din obligaţie”, prin reducerea livrărilor de petrol în numele Mexicului. Preşedintele nu a explicat cum va fi pusă în practică măsura, precizând că Mexicul va despăgubi ulterior Statele Unite.

Sursa: News.ro

Preţurile de consum din SUA au înregistrat în martie cea mai mare scădere din ultimii cinci ani... OPEC, Rusia şi alţi producători de petrol au ajuns la un acord final pentru o reducere record a producţiei de petrol...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x