Antena Căutare

Sanofi va înfiinţa o companie independentă pentru fabricarea de substanţe farmaceutice active, cu sediul în Franţa

Grupul farmaceutic francez Sanofi va înfiinţa o companie independentă pentru fabricarea de substanţe farmaceutice active, componente care sunt active biologic într-un medicament, urmând să decidă dacă să o listeze la bursa Euronest din Paris până în 2022, relatează Reuters.

Sanofi a anunţat luni că va crea o companie prin combinarea activităţilor de dezvoltare şi comercializare a substanţelor active cu şase din fabricile sale din Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Ungaria.

Sectorul farmaceutic european este puternic dependent de materiile prime şi ingredientele active din Asia, cumpărând produse de la companii bazate în mare parte în China şi India.

Noul grup va avea sediul în Franţa, va avea cel puţin 3.100 de angajaţi calificaţi şi vânzări estimate la circa 1 miliard de euro până în 2022.

“Sanofi este dedicată în totalitate succesului noii companii şi intenţionează să construiască o relaţie pe termen lung cu noul furnizor de substanţe active, urmând să deţină o participaţie de aproximativ 30% la noua companie”, a anunţat grupul francez într-un comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Philippe Luscan, vicepreşedinte executiv al Sanofi pentru afaceri industriale globale, a declarat că înfiinţarea noii companii va permite un acces mai bun la clienţi şi o creştere mai puternică.

Luscan a mai spus că noua companie va fi al doilea mare furnizor de substanţe active al Europei în funcţie de vânzări, după compania elveţiană Lonza.

Sindicatul francez CGT a apreciat însă că anunţul este în detrimentul angajaţilor şi pune în pericol viitorul fabricilor.

”În mod clar conducerea vrea să externalizeze producţia. Păstrarea unei participaţii de 30% la noua entitate este doar pentru a oferi o imagine bună”, a declatat un purtător de cuvânt al sindicatului,

Sursa : news.ro

Capitalizarea marilor companii de tehnologie a scăzut luni cu circa 230 de miliarde de dolari din cauza coronavirusului... Analiştii CFA: Indicatorul de încredere în evoluţia economiei româneşti a crescut în ianuarie. Aproape 85% dintre partic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip Sambata, 15.06.2024, 16:00
Ai sport în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x