Antena Căutare

STUDIU: 37% dintre companii şi-au întrerupt total sau parţial activitatea după declararea stării de urgenţă, iar peste un sfert vor apela la şomaj tehnic

Întreruperea totală sau parţială a activităţii este măsura decisă de 37% dintre companii, în timp ce 20% şi-au restrâns activitatea, după declararea stării de urgenţă pe fondul pandemiei Covid-19, iar 27% afirmă că vor apela în mod cert la şomajul tehnic, potrivit studiului HR Barometru, realizat de PwC România la finalul lunii martie.

”Marea majoritate a companiilor doresc să îşi păstreze angajaţii şi să reducă efectele negative asupra acestora. Din păcate, soluţiile sunt limitate şi dificil de anticipat într-un climat imprevizibil care duce la scăderea neaşteptată a veniturilor într-un termen foarte scurt. Efectul crizei este unul de domino, afectând tot mai mult industrii. Guvernul a luat un prim set de decizii, dar trebuie să continue monitorizarea foarte atentă a problemelor ca să reacţioneze la timp cu alte măsuri de sprijin şi, astfel, să salveze cât mai multe companii şi angajaţii acestora”, a declarat Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor fiscale şi juridice PwC România.

Studiul a inclus o serie de întrebări referitoare la întreruperea totală sau parţială a activităţii, restrângerea acesteia, reducerea cifrei de afaceri şi capacitatea de a plăti salariile.

”Conform răspunsurilor: 19% au întrerupt total activitatea, 18% au întrerupt parţial activitatea, 19% nu au întrerupt activitatea, estimează o scădere a cifrei de afaceri cu 25% şi au capacitatea de a plăti salariile, 10% nu au întrerupt activitatea, anticipează reducerea cifrei de afaceri cu 25% şi nu au capacitatea de a plăti salariile, 20% şi-au restrâns activitatea, iar afacerile se vor reduce cu mai mult de 25%, 14% nu preconizează o scădere a cifrei de afaceri”, arată studiul.

În acest context, munca de la domiciliu este o oportunitate companiile care o pot implementa datorită specificului activităţii. Conform studiului, 19% din companii au implementat munca la domiciliu obligatorie pentru toţi angajaţii.

Articolul continuă după reclamă

”Munca de acasă a devenit posibilă pentru foarte multe companii datorită faptului că dispun de tehnologie şi au angajaţi bine pregătiţi care deţin competenţe digitale. În acelaşi timp, infrastructura digitală a României care se plasează printre cele mai performante din Europa contribuie la desfăşurarea activităţii fără sincope. La fel de importantă este cultura organizaţională în noile condiţii de lucru şi putem trage concluzia că organizaţiile care au investit în pregătirea digitală au un avantaj în prezent care va deveni şi mai valoros pe termen lung”, a arătat Ionuţ Sas, partener, leader people & organisation PwC România.

Companiile cărora specificul activităţii nu le permite munca de la domiciliu şi ale căror afaceri sunt afectate negativ iau în calcul aplicarea prevederilor privind şomajul tehnic, astfel: 27% spun că le vor aplica cu siguranţă; 18% încă nu ştiu dacă le vor aplica pentru că sunt neclare; 18% încă nu ştiu dacă le vor aplica pentru că nu le-au analizat; 5% arată că mai degrabă nu le vor aplica pentru că actualele prevederi nu corespund specificului activităţii lor.

”Angajatorii caută diferite metode de reducere a costurilor pentru a se menţine pe piaţă. Totuşi, în acest moment doar 11% iau în calcul concedierile şi majoritatea caută alte variante pentru a-şi păstra angajaţii, cum ar fi încurajarea concediului de odihnă sau a concediului fără plată parţial, oprirea sau reducerea programelor de training, sistarea angajărilor, eliminarea sau reducerea beneficiilor neobligatorii ori reducerea programului de lucru”, a spus Oana Munteanu, senior manager people & organisation PwC România.

Potrivit studiului aproape 30% dintre cei chestionaţi anticipează că vor avea capacitatea să plătească salariile în următoarele trei luni, în timp ce 42% nu au încă estimări în acest sens.

Studiul PwC România HR Barometru a fost derulat în perioada 23-26 martie 2020 pe baza informaţiilor furnizate de 91 de companii din sectoarele: bunuri de larg consum, auto (producţie şi distribuţie), transporturi, farmaceutic, IT&C, servicii financiare, energie (producţie, utilităţi, distribuţie), distribuitori (retail & logistică), servicii externalizate, altele.

PwC este o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.


Sursa : news.ro

Indicele ROBOR la 3 luni s-a menţinut marţi la nivelul de 2,55%... Cele două societăţi de servicii energetice din cadrul Grupului Electrica, Electrica Serv şi Servicii Energetice Muntenia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cum alegi un credit online fără să te uiți doar la suma disponibilă
(P) Cum alegi un credit online fără să te uiți doar la suma disponibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x