Antena Căutare

Studiu eJobs: IT-iștii, candidații cu experiență în e-commerce și digital, retail, automatizări și medicină vor fi cei mai căutați în următorul an, preconizează specialiștii în HR

București, 11 iunie 2020: Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piața muncii, care arată acum complet diferit față de începutul anului. Cel mai mult s-a simțit inversarea raportului de forțe dintre angajatori și candidați – dacă, până nu demult, primii erau cei care aveau dificultăți în a ocupa locurile de muncă disponibile, acum cererea din partea candidaților depășește cu mult oferta de joburi.

Ce preconizează specialiștii în HR

Cu toate acestea, pentru a doua jumătate a anului, specialiștii în resurse umane se așteaptă la o reluare în forță a angajărilor, în multe cazuri, la un nivel similar cu anul trecut. ”De altfel, de la o săptămână la alta vedem semne ale revenirii, mai ales pe măsură ce se anunță redeschiderea câte unui alt sector de activitate, precum horeca sau retailul din centrele comerciale – ambele zone fiind, în mod tradițional, mari angajatori la nivel național. Numai în luna mai au fost postate aproximativ 40.000 de joburi noi pe platforma noastră, pentru toate domeniile. Deci, reîncep angajările, numai că, spre deosebire de anul trecut, nu mai sunt căutate absolut toate categoriile de candidați, ci doar anumite profile. Cel puțin pentru o perioadă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Astfel, întrebați care cred că vor fi specializările de care va fi cea mai mare nevoie în următorul an, reprezentanții departamentelor de resurse umane care au participat la cel mai recent survey derulat de eJobs au spus că, fără nicio îndoială, cei mai căutați vor fi IT-iștii. Cei care au experiență în e-commerce și digital, retail, automatizări și medicină vor fi alte categorii de candidați care nu vor avea probleme în găsirea unui loc de muncă. Pe de altă parte, cei care au experiență în jurnalism, în domeniul juridic, în industria de confecții și textile sau în imobiliare fie vor trebui să aștepte mai mult decât de obicei până când își vor găsi un nou job, fie vor trebui să facă reconversie profesională.

”Deși încă ne aflăm cu toții într-un context plin de incertitudine, oamenii de HR par să știe foarte bine ce vor de la candidați în perioada următoare. Dincolo de specializările de care va fi cea mai mare nevoie în piață, recrutorii spun că, mai mult decât oricând, în decizia de angajare vor conta abilități precum rezolvarea situațiilor complexe, adaptabilitate, capacitatea de a lua decizii rapid sau aptitudinile digitale. Toate acestea vin ca urmare a lecțiilor pe care ni le-a dat această criză, când toți am văzut cât de important este să te poți reinventa și să găsește noi resorturi de creștere, de pe o zi pe alta”, mai spune Bogdan Badea.

Recrutorii sunt acum mai exigenți și pentru că au la dispoziție un număr considerabil mai mare de candidați din care pot alege. Deja rata de aplicare la joburi a crescut, odată cu ritmul în care sunt actualizate CV-urile. ”Ne aflăm în fața unei săbii cu două tăișuri – partea mai puțin bună este că, din păcate, sunt din ce în ce mai mulți candidați nevoiți să aplice la joburi sub nivelul lor de experiență. Partea bună este că vedem o responsabilizare a celor care vor să-și găsească un loc de muncă – candidații vin mai informați la interviuri, rata de neprezentare la o întâlnire de angajare a scăzut, iar tinerii nu mai amână primul job și caută să se angajeze cât mai repede. Peste 200.000 de aplicări ale tinerilor cu vârsta de până în 24 de ani au fost înregistrate numai în luna mai”, explică Bogdan Badea.

Articolul continuă după reclamă

În ceea ce privește modul în care muncim, ”vedeta” pandemiei a fost munca de acasă, pe care mulți dintre angajați au experimentat-o pentru prima oară. Recrutorii spun însă că ar trebui să ne familiarizăm cu acest concept, care va continua să fie implementat pe termen lung și, în unele cazuri, să înlocuiască chiar mersul la birou. 80% dintre respondenți spun că va crește numărul companiilor care vor oferi angajaților posibilitatea de a lucra și de acasă, în timp ce 38% cred că o altă schimbare importantă care va apărea pe piața muncii va fi legată de o creștere a interesului companiilor pentru a apela la freelanceri sau la specialiști cu care să lucreze project based.

Alte vești bune pentru angajatori sunt că va scădea timpul de recrutare, iar pozițiile deschise se vor ocupa mai repede sau că va crește gradul de retenție în companii. ”Sunt însă și angajatori conștienți de faptul că, în ciuda acestor schimbări, vor trebui să fie mai atenți decât până acum la sănătatea emoțională a angajaților lor, care au trecut printr-o perioadă extrem de stresantă și debusolantă. În plus, din păcate, au existat și abuzuri, iar asta cântărește greu în ochii angajaților”, conchide Bogdan Badea.

Cercetarea a fost derulată în perioada martie – mai 2020, pe un eșantion de 330 de respondenți, reprezentanți ai companiilor din România.

În acest moment, peste 17.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de peste 300.000 pe Facebook.

Persoană de contact:

Ana Călugăru

PR Manager, eJobs România

T: 0729 699 437

M: [email protected]

Companie de consultanţă imobiliară: Marile centre comerciale au făcut investiţii de peste jumătate de milion de euro în ... Datoria totală a Statelor Unite a crescut la 55.900 miliarde de dolari, pe fondul creşterilor semnificative ale împrumut...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x