Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la marea pandemie de "gripă spaniolă" de la sfârşitul Primului Război Mondial, pandemie care s-a soldat cu un număr uriaş de morţi, potrivit estimărilor între 20 şi 100 de milioane de oameni.
Cea mai mare pandemie din istorie este legată prin nume de Spania, ţară care, după cum vom vedea, nu are nicio legătură cu virusul gripal care ar fi ucis până la 5% din populaţia planetei de la începutul secolului trecut.
Numele de "gripă spaniolă" nu este însă singurul mit care continuă să circule cu privire la pandemia care a marcat anii de după Primul Război Mondial. Publicaţia spaniolă de limbă engleză The Local a publicat o listă cu 10 mituri despre gripa spaniolă şi explicaţiile care infirmă aceste mituri.
10 mituri legate de gripa spaniolă
1. Pandemia îşi are originile în Spania
Epidemia de gripă de la sfârşitul Marelui Război nu a început în Spania, iar numele de "gripă spaniolă" nu desemnează nici originea virusului şi nici naţionalitatea pacientului zero.
Această gripă mortală, provocată de o tulpină a virusului H1N1, a primit numele de "gripă spaniolă" în contextul circumstanţelor speciale din perioada primei mari conflagraţii mondiale, Spania fiind singura țară ce relata despre cazurile de îmbolnăvire cu acest virus.
2. Pandemia a fost rezultatul acţiunii unui supervirus
Gripa din 1918 s-a răspândit cu rapiditate, făcând aproximativ 25 de milioane de victime încă din primele 6 luni, conform unor surse. Din această cauză, mulţi au început să se teamă că este vorba de sfârşitul lumii, iar numărul mare de victime a alimentat prejudecata că această tulpină virală a fost una deosebit de letală.
Un studiu recent a a ajuns însă la concluzia că acest virus, deşi mai periculos decât alte tulpini ale virusurilor gripale, nu a fost în mod fundamental diferit de virusurile care au provocat epidemiile de gripă din alţi ani.
3. Primul val al pandemiei a fost cel mai letal
De fapt, valul iniţial al pandemiei, produs în prima jumătate a anului 1918, nu a fost unul ieşit din comun din punct de vedere al numărului de victime.
Cel de-al doilea val, produs între lunile octombrie şi decembrie 1918, a adus cea mai ridicată mortalitate.
Cel de-al treilea val, manifestat în primăvara anului 1919, a fost mai puţin letal decât cel de-al doilea, dar a făcut mai multe victime decât primul val.
4. Virusul a ucis majoritatea oamenilor infectaţi
De fapt, marea majoritate a oamenilor care au contractat aşa-numita gripă spaniolă au supravieţuit bolii. La nivel naţional, în ţările afectate de pandemie, procentul deceselor din rândul persoanelor infectate cu acest virus gripal nu a depăşit 20%.
5. Tratamentele din acele vremuri nu erau prea eficiente
La începutul secolului XX medicina nu dispunea de tratamente antivirale specifice. Această afirmaţie este, în mare parte, încă valabilă şi la începutul secolului XXI, când majoritatea medicamentelor prescrise în cazuri de gripă sunt menite să-i uşureze pacientului simptomele până la vindecarea de la sine a bolii, şi nu să-l vindece.
6. Pandemia era subiectul principal abordat în mass-media vremii
Oficialităţile din domeniul sănătăţii publice, ale aplicării şi respectării legii şi politicienii aveau motive să ascundă severitatea epidemiei în contextul ultimelor ecouri ale Primului Război Mondial, iar efectul acestei politici a fost o acoperire media insuficientă a subiectului.
Pe lângă teama că recunoaşterea existenţei unei epidemii le-ar oferi "muniţie" suplimentară inamicilor de pe câmpul de luptă, măsura de a cenzura informaţiile despre pandemie a fost luată şi pentru a asigura păstrarea ordinii publice şi pentru a evita panica.
7. Pandemia a schimbat cursul Primului Război Mondial
Este puţin probabil ca această pandemie să fi avut capacitatea de a înclina balanţa de partea Antantei sau a Puterilor Centrale spre sfârşitul Marelui Război pentru că ambele tabere beligerante au fost relativ egal afectate.
8. Vaccinarea la scară largă a pus capăt pandemiei
Vaccinarea împotriva gripei, aşa cum se practică ea în prezent, nu exista în 1918 şi nu a avut niciun rol în încheierea pandemiei.
Expunerea anterioară la diferite tulpini ale virusului gripal ar fi putut asigura un anumit nivel de protecţie. Spre exemplu, în rândul soldaţilor de carieră, care au servit în diferitele armate cu ani de zile înainte de izbucnirea pandemiei, s-a înregistrat o mortalitate mai mică decât în rândul noilor recruţi.
9. Genele acestui virus nu au fost niciodată secvenţiate
În 2005 cercetătorii au anunţat secvenţierea cu succes a virusului gripal din 1918. Virusul a fost recuperat din organismul unei victime îngropate în permafrost în Alaska. Doi ani mai târziu, maimuţe infectate în laborator cu acest virus au prezentat simptomele observate şi în timpul pandemiei.
10. O pandemie din 1918 oferă prea puţine lecţii pentru 2018
Epidemii severe cu virusuri gripale se succed la fiecare câteva decade. Experţii sunt de părere că nu se pune problema "dacă", ci "când" va avea loc următoarea pandemie. Deşi s-a petrecut în urmă cu un secol, lecţia pandemiei de gripă spaniolă este încă valabilă.
În prezent medicina ştie mai multe despre izolarea şi tratarea pacienţilor cu boli contagioase şi pot fi prescrise antibiotice (care nu erau disponibile în 1918) pentru tratarea infecţiilor bacteriene care afectează organismele slăbite de gripă.
85 de copii au fost salvați de Interpol dintr-o rețea de trafic cu ființe umane din Sudan... Dramă de nedescris! Două tinere, moarte după ce au băut apă în exces, la un festival celebru! Ce au descoperit în urma n...
