Este necesară implementarea unor acţiuni urgente pentru a salva mii de situri istorice din Arctica, care „dispar cu rapiditate" din cauza modificărilor climatice, un fenomen de două ori mai pronunţat în regiunea Polului Nord decât în celelalte zone ale planetei, potrivit unui apel lansat, joi, de mai mulți arheologi, care au publicat un studiu pe această temă.
Aproximativ 180.000 de situri arheologice se află în regiunea supranumită "Marele Nord" - majoritar în zona arctică norvegiană (60%), zona arctică a Canadei (19%) şi în Alaska (20%) - pe care „climatul rece şi umed" din această regiune le-a „conservat într-o manieră extraordinară" până recent, au reamintit autorii acestui studiu internaţional, publicat joi în revista ştiinţifică Antiquity.
Însă, dezechilibrele provocate de creşterea temperaturii la suprafaţa Terrei „distrug un număr mare dintre aceste arhive culturale şi de mediu ale Arcticii", au declarat autorii studiului, arheologi din Danemarca, Norvegia, Marea Britanie, Canada, Statele Unite şi Rusia.
Concluziile acestor arheologi se bazează pe 46 de studii precedente, potrivit Agerpres.
Situaţia este deosebit de urgentă, cu atât mai mult cu cât „foarte puţine dintre aceste situri au fost jefuite" şi ar putea să dispară înainte de a-şi dezvălui secretele, au explicat autorii cercetării.
Oamenii de ştiinţă au evidenţiat două ameninţări speciale: „Intensificarea dezgheţării permafrostului", solul de obicei îngheţat permanent, care acoperă un sfert din terenurile mlăştinoase din emisfera nordică, şi „eroziunea costieră", cauzată de creşterea nivelului apelor şi de înmulţirea furtunilor.
Aceste două consecinţe majore ale schimbărilor climatice se fac deja vinovate de dispariţia mai multor sate polare.
„Este o catastrofă. Majoritatea siturilor, inclusiv unele dintre cele mai importante, au dispărut deja!", a declarat pentru Globe and Mail Max Friesen, arheolog polar la Universitatea din Toronto şi unul dintre cei 10 coautori ai studiului.
Celelalte efecte nefaste ale creşterii temperaturii citate de arheologi sunt „înverzirea Arcticii" (creşterea vegetalelor, determinată de încălzirea solului), incendiile de tundră, intensificarea exploatărilor de materii prime, dezvoltarea turismului - mai ales prin înmulţirea croazierelor polare în urma retragerii banchizei - care au determinat, uneori, furturi de artefacte din aceste situri istorice nesupravegheate.
„Este cea mai gravă catastrofă patrimonială din lume în acest moment", a declarat Matthew Betts, curator la Muzeul de Istorie al Canadei, care a organizat luna trecută un forum la care au participat 30 de arheologi şi lideri ai comunităţilor amerindiene, cu scopul de a găsi soluţii de urgenţă pentru această situaţie de criză.
„Se întâmplă peste tot, însă Canada deţine cel mai lung litoral de pe planetă, deci ne aflăm în acest moment la apogeul crizei. Nu mai este timp, trebuie să extragem tot din sol, înainte ca artefactele să fie luate de ape", a adăugat Betts.
Studiul a subliniat că trei dintre cele patru situri arheologice din Drew Point, localitate aflată în nordul Peninsulei Alaska, „au dispărut" din cauza eroziunii costiere. Iar situl care a rămas „este grav avariat".
La mică distanţă de acea zonă, în apropiere de Point Barrow, unde se întâlnesc Marea Ciukotsk şi Marea Beaufort din Oceanul Arctic, dezgheţarea permafrostului şi creşterea apelor au dus la „dispariţia rapidă a pământurilor locuite de autohtonii din Alaska, semisedentari de cel puţin 4.000 de ani".
Acel sit este crucial pentru a înţelege evoluţia populaţiei din zona arctică a Canadei şi din Groenlanda, au explicat cercetătorii, notând faptul că un cimitir cu peste 100 de morminte de amerindieni care au trăit în jurul anului 500 e.n. a dispărut aproape complet.
Arheologii polari au îndemnat autorităţile publice să aloce fonduri pentru protejarea acestor situri istorice periclitate.
„Odată cu acest climat care continuă să se modifice, situaţia se va agrava inevitabil", au spus autorii studiului.
Acţiunile sunt cu atât mai urgente cu cât această criză are un dublu impact pentru comunităţile autohtone nordice. Pe lângă dispariţia patrimoniului lor, ele îşi pierd şi dovezile care le permit să îşi revendice drepturile asupra acelor terenuri, potrivit curatorului principal de la Muzeul de Istorie al Canadei.
