Antena Căutare

Cum arată mormântul Reginei Elisabeta a II-a. Prima fotografie cu piatra funerară a fost prezentată de Palatul Buckingham

Palatul Buckingham a anunțat sâmbătă vestea despre piatra de pe locul de veci al Reginei Elisabeta a II-a din Capela Sf. George, Windsor. 

Cum arată mormântul Reginei Elisabeta a II-a | Profimedia Images

Locul final de odihnă al Reginei Elisabeta a II-a la Capela Memorială Regele George al VI-lea a fost marcat cu o nouă piatră , a anunțat sâmbătă Palatul Buckingham.

Piatra este realizată din marmură neagră belgiană cu incrustații de litere din alamă pentru a se potrivi cu registrul anterior, iar acum se află în Capela Sf. Gheorghe din Windsor. Piatra include acum datele nașterii și morții pentru George al VI-lea, Elisabeta, Elisabeta a II-a și soțul ei, Philip, care a murit la vârsta de 99 de ani în aprilie 2021.

Cum arată mormântul Reginei Elisabeta a II-a

Capela memorială a fost comandată de Majestatea Sa în 1962, după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, iar construcția sa a fost finalizată șapte ani mai târziu, după ce a fost proiectată de George Pace. În capelă se află și cenușa surorii Majestății Sale, Prințesa Margareta, Contesa de Snowdon.

Articolul continuă după reclamă

St. George's a fost locul în care s-a ținut Serviciului Reginei Elisabeta, iar la slujbă au participat familia, prietenii și personalul apropiat după înmormântarea de stat de la Westminster Abbey din Londra. A fost pentru prima dată când serviciul de retragere al unui monarh a fost văzut de public.

Au fost prezenți cei patru copii ai Reginei, regele Charles al III-lea, Prințesa Ana, Prințul Andrew și Prințul Edward, care au urmărit sicriul Reginei când a fost transportat în biserică. Prințul William, Prințul Harry, nepotul Reginei, David Armstrong-Jones, Contele de Snowdon, și vărul ei, Prințul Richard, Ducele de Gloucester, au fost și ei prezenți.

La aproape două săptămâni de la moartea celui mai lung monarh britanic care a domnit, pe 8 septembrie, Regatul Unit și-a încheiat perioada oficială de doliu. Steagurile de pe clădirile guvernului britanic au revenit la catarg după slujbele de luni, cu toate acestea, perioada oficială de doliu a familiei regale se încheie la șapte zile după înmormântare.

Detalii despre înmormântarea privată a Reginei Elisabeta

După slujbele de înmormântare, Palatul a publicat pe rețelele de socializare că Regina Elisabeta va avea parte și de o înmormântare privată la capela memorială.

„În această seară va avea loc o înmormântare privată în Capela Memorială Regele George al VI-lea din Windsor. Regina va fi înmormântată împreună cu regretatul ei soț, Ducele de Edinburgh, alături de tatăl ei, Regele George al VI-lea, de mama Regina Elisabeta, Regina Mamă și de sora ei, Prințesa Margaret”.

În urma serviciilor sale, Palatul Buckingham și-a schimbat referința regală la monarh din „Majestatea Sa Regina” în „Majestatea Sa Regina Elisabeta”. Acest lucru a fost explicat de Gert’s Royals, care a spus că „The” din titlul reginei Elisabeta îl reprezenta „actualul deținător al titlului”.

Ce se va întâmpla cu “potopul” de flori lăsat pe alei în onoarea Reginei Elisabeta a II-a. Mulți nu se asteaptă să audă ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x