Reţeaua teroristă Stat Islamic ar putea comite noi atacuri teroriste de genul celor din Franţa în alte state europene.
"Este rezonabil să presupunem că există probabilitatea unor noi atacuri", a declarat directorul Europol, Rob Wainwright, într-un discurs rostit în faţa membrilor Parlamentului European.
Wainwright a comparat atacurile comise la Paris, în care au fost ucise 129 de persoane, cu atentatele de la Bombay (India), unde în 2008 au fost omorâte 166 de persoane.
"Atacurile din Bombay au devenit realitate în Europa", a adăugat Wainwright.