Antena Căutare

Foşti bancheri, trimişi în judecată în Germania pentru delapidarea statului cu peste șapte miliarde de euro

Doi foşti bancheri britanici au fost trimişi în judecată în Germania săptămâna aceasta, în primul proces ce vizează un caz de evaziune fiscală de asemenea amploare, ce ar fi privat Trezoreria germană de cel puţin 7 miliarde de euro într 2006 şi 2012, scrie publicaţia eu-ocs.com.

Doi foşti bancheri britanici au fost trimişi în judecată în Germania săptămâna aceasta, în primul proces ce vizează un caz de evaziune fiscală de asemenea amploare, ce ar fi privat Trezoreria germană de cel puţin 7 miliarde de euro într 2006 şi 2012, scrie publicaţia eu-ocs.com.

Martin Shields, în vârstă de 41 de ani, şi Nicholas Diable, de 38 de ani, au un total de 33 de capete de acuzare pentru evaziunea fiscală a unor venituri ce cumulează peste 447 milioane de euro, pe care aceştia nu le-ar fi declarat către Trezoreria germană, notează publicaţia European Observatory of Crimes and Security.

Cei doi foşti angajaţi ai HypoVereinsbank(HVB), iar ulterior ai Ballance Capital, un fond de investiţii cu reprezentanţe la Londra, Insulele Cayman, Gibraltar şi Insulele Virgine Britanice, ar putea fi condamnaţi la până la zece ani de închisoare, dacă Tribunalul din Bonn va dovedi vinovăţia lor, potrivit .

Frauda consta în cumpărarea şi vinderea de acţiuni cu puţin timp înainte de ziua colectării dividendelor, atât de rapid încât administraţia financiară nu putea identifica proprietarul real al acestora, conform publicaţiei „The Guardian”.

Articolul continuă după reclamă

Această operaţiune, ce necesita acordul unora dintre investitori, a permis conspiratorilor să revendice rambursarea unor impozite pe dividende. Această schemă, executată pe cuprinsul Europei, a costat Germania cel puţin 7,2 miliarde de euro, până când o schimbare legislativă din 2012 a făcut acest gen de operaţiuni imposibil.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe german a declarat presei că administraţia „a revendicat deja rambursarea a peste 2,4 miliarde de euro”, după identificarea unei cifre totale de 499 de cazuri suspecte ce implicau 5,5 miliarde de euro, toate efectuate înainte de amendamentul făcut legii.

Mai mult de 100 de oameni au fost învinuiţi în legătură cu cazul din Germania, printre care brokeri de acţiuni, bancheri, avocaţi şi consilieri financiari, în timp ce procurori din Cologne, Frankfurt şi Munchen continuă investigaţiile, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Între timp, avocatul german Hanno Berger, considerat a fi creierul operaţiunii, îşi aşteaptă judecata. Audierile în acest caz vor dura aproximativ 30 de zile, până în ianuarie 2020, fiind audiaţi reprezentanţi ai unei bănci şi a patru fonduri de investiţii.

Sursa : news.ro

Partidele din opoziţia britanică au căzut de acord să nu susţină propunerea lui Johnson de a solicita alegeri generale... Ministrul suedez de Externe Margot Wallstrom va demisiona pentru a petrece mai mult timp cu familia sa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x