Antena Căutare

Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont:  "Trăim un moment excepţional. Nu suntem infractori sau nebuni!" Vrea negocieri cu Spania pe tema independenţei

Carles Puigdemont, premierul regiunii Catalonia, a amânat cu o oră discursul programat marţi seară în Parlamentul regional, afirmă surse citate de cotidianul El Pais.

Toate privirile sunt acum aţintite asupra lui Carles Puigdemont, liderul Cataloniei, politicianul care poate face un anunţ istoric pentru Spania. Premierul susţine chiar în aceste momente un discurs în Parlamentul Regional, încercând să găsească o soluţie pentru aplicarea rezultatului referendumului prin care peste 90% dintre votanţi au optat pentru separarea de Spania!

Liderul separatiştilor catalani, Puigdemont, a punctat faptul că "dincolo de a fi o problemă internă, Catalonia este o problemă europeană!" . În acelaşi timp, premierul a subliniat în discursul său care pune la propriu o întreagă Europă pe jar că nu va face rabat de la democraţie şi pace.

UPDATE 21: 15 Puigdemont propune negocieri cu Madridul

Carles Puigdemont, preşedintele separatist catalan, a declarat marţi seara în Parlamentul regional că respectă votul în favoarea independenţei acestei regiuni, dar va căuta mai întâi să negocieze cu autorităţile spaniole. Politicianul a propus ca în următoarele săptămâni parlamentul „să suspende efectele acesteia pentru a se angaja într-un amplu dialog şi găsirea unei soluţii constituţionale”.

Articolul continuă după reclamă

„Odată cu referendumul din 1 octombrie, Catalonia şi-a câştigat dreptul să fie un stat independent. Îmi asum mandatul poporului astfel încât Catalonia să devină un stat independent, ca republică. Eu şi Guvernul catalan propunem Parlamentului suspendarea declaraţiei de independenţă pentru a fi lansat dialogul în săptămânile care vor urma!", a declarat Puigdemon.

UPDATE 20: 35 Liderul catalan şi-a exprimat regretul în legătură cu violenţele din data de 1 octombrie, ziua referendumului.

„Vreau să transmit toată soldaritatea mea tuturor rănite sau care au avut de suferit în timpul operaţiunii poliţiei. Nu vom uita asta vreodată!”, a declarat, vizibil afectat, Puigdemont.

UPDATE 20:20 Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, a reamintit întregii Spanii că se află împreună în faţa unei decizii istorice! "Trăim un moment excepţional. Nu suntem infractori sau nebuni. Nu avem nimic împotriva Spaniei sau spaniolilor!", a subliniat premierul.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Carles Puigdemont, premierul regiunii Catalonia, a amânat cu o oră discursul programat marţi seară în Parlamentul regional, afirmă surse citate de cotidianul El Pais.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

CITEŞTE ŞI: O catalană din TOPOR. Marcela din Vaslui este soția președintelui celui mai nou stat european. L-a cunoscut la căminul cultural. S-au luat la Iași

Vă reamintim că guvernul de la Madrid l-a îndemnat pe Puigdemont ”să nu întreprindă nimic ireversibil” înaintea unui discurs în care liderul separatist ar putea proclama independenţa Cataloniei.

În acest timp, Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al Guvernului Cataloniei, a refuzat să spună dacă Carles Puigdemont va proclama independenţa Cataloniei, precizând că va vorbi despre "situaţia politică".

Regiunea Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum pe tema independenţei considerat neconstituţional de Guvernul Spaniei şi de Uniunea Europeană.

Referendumul s-a încheiat cu un scor de 90,18% din voturi în favoarea independenței regiunii, conform rezultatelor definitive transmise vineri de guvernul catalan parlamentului regional.

Aproape 150.000 de români sunt înregistrați în Catalonia

Comunităţile de cetăţeni români din afară graniţelor României însumează aproximativ 3,2 milioane de persoane. Un sfert dintre „stranieri” trăiesc în Spania, formând una dintre cele mai mari comunităţi de români peste hotare. La sfârşitul lui 2016, comunitatea românească din Spania număra peste peste 1.000.000 de persoane. Astfel, românii reprezintă 16% din totalul celor peste 5 milioane de străini stabiliţi în Spania, însă numărul lor a scăzut cu 8,6% în decursul ultimului an.

În statisticile spaniole realizate cu trei ani în urmă, români sunt urmaţi îndeaproape de marocani (771.427). La mare distanţă se plasează britanicii (297.299), ecuadorienii (218.189) şi chinezii (185.250). Cele mai mari comunităţi de români din Spania: conaţionali în zona Madridului Cel mai mare val de imigranţi români în Spania a fost înregistrat în 1999.

De la câteva mii de rezidenţi, comunitatea românească din Spania a ajuns să numere, zece ani mai târziu, peste un milion. Una dintre cele mai mari comunităţi de români din Spania este concentrată în zona capitalei Madrid, având circa 185.000 de membri. Mulţi români s-au stabilit în aşa numitul „coridor de Henares”, care cuprinde orăşelele satelit ale Madridului.

Cele mai mari comunităţi de români din Spania: conaţionali în zona Madridului. Alte regiuni unde românii sunt ca la ei acasă sunt Valencia (140.000), Andaluzia (135.000), Catalonia (130.000), Castilla – La Mancha (96.000). Alţi circa 68.000 de români locuiesc în regiunea Aragon, în timp ce 14.000 au ales să se stabilească în Insulele Baleare, iar 7.000 în insulele Canare.

Veste cumplită în lumea radio! Fiul unei cunoscute prezentatoare s-a sinucis din cauza depresiei!... Anunț de ultimă oră. Unul dintre cele mai misterioase și frumoase tablouri va fi scos la vânzare. Prețul: 100 de milioan...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x