Antena Căutare

Pe patul de moarte, o moașă a cerut iertare părinților: "V-am schimbat copiii între ei. Îmi pare rău"

12 ani și-a petrecut în slujba unei maternități, a ajutat mii de mame să-și aducă pe lume pruncii, însă multe dintre ele au plecat acasă cu alt bebeluș. Ea, moașa, îi schimba între ei în momentul în care îi ducea în pătuțurile lor din camera comună de la spital. După ani de zile le-a mărturisit părinților că cei pe care îi credeau copiii lor erau, de fapt, ai altora.

12 ani și-a petrecut în slujba unei maternități și a ajutat mii de mame să-și aducă pe lume pruncii, însă multe dintre ele au plecat acasă cu alt bebeluș. Ea, moașa, îi schimba între ei în momentul în care îi ducea în pătuțurile lor din camera comună de la spital. După ani de zile le-a mărturisit părinților că cei pe care îi credeau copiii lor erau, de fapt, ai altora.

Totul a ieșit la iveală în momentul în care femeia, originară din Africa, a aflat că suferă de cancer. A fost depistată în stadiu terminal și în doar câteva luni știa deja că va muri. Chinuită de remușcări, fosta moașă a decis să le spună adevărul părinților celor peste 5.000 de copii schimbați la naștere dintr-un motiv stupid... amuzament.

"Sufăr de cancer în fază terminală şi ştiu că voi muri curând. Vreau să îmi mărturisesc păcatele în faţa lui Dumnezeu şi în faţa tuturor oamenilor, în special în faţa femeilor care au născut la spitalul UTH în perioada în care eu am lucrat acolo", a mărturisit Elizabeth Mwewa.

"Nu am nimic de ascuns acum. În cei 12 ani în care am lucrat la maternitate, am schimbat între ei peste 5.000 de copii. Ştiu că am păcătuit şi sper ca Dumnezeu să mă ierte. De asemenea, îi rog pe oameni să mă ierte pentru lucurile diabolice pe care le-am făcut unor copii nevinovaţi. Ştiu că unele cupluri au divorţat după ce au făcut teste ADN şi au aflat că bebeluşii nu le aparţineau", a mai spus femeia, care a murit la scurt timp după ce a făcut confesiunile.

Articolul continuă după reclamă
Umilită și dată afară de la o piscină pentru că avea un costum de baie „indecent”. Cum era îmbrăcată femeia... Video. I-a înghețat inima! Un bărbat descoperă că nevasta îl înșeală după ce acesta a lăsat camera video auto pornita di...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Putea fi salvat bărbatul ucis de un tigru în Anglia? Ce au făcut angajații și cum s-a intervenit în cazuri similare
Putea fi salvat bărbatul ucis de un tigru în Anglia? Ce au făcut angajații și cum s-a intervenit în cazuri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum ne-ar putea afecta atacurile de la Riad. Trei scenarii dacă situația din Arabia Saudită se agravează
Cum ne-ar putea afecta atacurile de la Riad. Trei scenarii dacă situația din Arabia Saudită se agravează
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x