Antena Căutare

Vânzările de armament care trebuiau să ajungă în Arabia Saudită blocate de către americani

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a aprobat blocarea unei vânzări de armament - în valoare de peste opt miliarde de dolari - Arabiei Saudite şi altor aliaţi, un revers pentru preşedintele Donald Trump, nevoit să recurgă la dreptul de veto, relatează AFP.

Aleşii, dintre care mulţi s-au declarat îngroziţi de asasinatul, anul trecut, al jurnalistului saudit Jamal Khashogg de către agenţi ai ţării sale, dar şi de Războiul din Yemen, au adoptat o serie de măsuri vizând să împiedice această vânzare controversată de armament saudiţilor şi aliaţilor lor din Iordania şi Emiratele Arabe Unite (EAU).

”Când vedem ceea ce se îtâmplă în Yemen, este important ca Statele Unite să ia poziţie”, a declarat miercuri, la momentul votului, Eliot Engel, un ales democrat din casrul Comisiei Afacerilor Externe din Cameră.

Rezoluţiile - care blochează 22 de vânzări de armament - au fost adoptate deja, în iunie, de către Senat, aflat sub controlul republicanilor, şi urmează acum să ajungă la Casa Albă.

Preşedintele Donald Trump urmează să li se opună prin veto - al treilea din preşedinţia sa. Cele două Camere vor avea nevoie, apoi, de o majoritate zdrobitoare de două treimi pentru a depăşi vetoul.

Articolul continuă după reclamă

Această opţiune este însă puţin probabilă, întrucât este nevoie de votul a 50 de aleşi care nu au votat blocarea miercuri şi care să voteze împotriva vetoului prezidenţial.

”SĂ NU SE IGNORE VIOLENŢELE”

Numărul doi republican din Comisia Afacerilor externe din cadrul Camerei Reprezentanţilor Michael McCaul a criticat miercuri rezultatul ”periculos” al votului în Cameră, insistând asupra ”desfăşurării tentatculelor iraniene” în Orientul Mijlociu.

”Dacă noi îi lăsăm să reuşească, instabilitatea şi securitatea prietenilor noştri, ca Israelul, vor fi ameninţate”, a declarat el, citat într-un comunicat.

Vânzarea de armament a fost autorizată la sfârşitul lui mai de administraţia Trump, care a ocolit Congresul evocând o ”situaşie de urgenţă” provocată de Iran.

Congresul american a aprobat deja, la începutul lui aprilie, o rezoluţie prin care îl îndeamnă pe preşedintele Donald Trump să oprească orice asistenţă acordată coaliţiei conduse de armata saudită ce intervine din 2015 în Războiul din Yemen împotriva rebelilor huthi susţinuţi de Teheran, inamicul comun al Riadului şi Washingtonului.

De la intervenţia coaliţiei, conflictul s-a soldat cu aproape 10.000 de morţi şi a provocat ”cea mai gravă criză umanitară din lume”, în care milioane de persoane se află pe marginea prăpastiei foametei, potrivit ONU,

Rolul Arabiei Saudite în atrocităţi comise împotriva unor civili yemeniţi este denunţat cu regularitate de către organizaţii umanitare şi de lideri politici din întreaga lume.

”Trebuie să nu ignorăm violenţele şi masacrele comise împotriva civililor”, a îndemnat reprezentantul democrat Eliot Engel.

Numeroşi parlamentari americani, inclusiv în rândul republicanilor, îl consideră totodată pe prenţiul moştenitor saudit Mohammed bin Salman drept persoana care a dat ordinul să fie ucis Jamal Khashoggi.

ONU subliniază, într-un raport, că este ”de neconceput” ca asasinatul să fi avut loc fără ca prinţul să nu fi fost informat.

Aceasta este o acuzaţie pe care Trump nu a formulat-o vreodată, atent să apere relaţiile americane cu puternic regat wahhabit.

Sursa : news.ro

Rusia susține că forţele sale militare nu sunt prezente în nord-vestul Siriei... Instagram vrea să ascundă numărul de like-uri de la postările utilizatorilor din mai multe ţări...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x