Inca de mica a avut o vointa uriasa. Provenea dintr-o familie cu trei copii, nici saraca, nici bogata. La intrebarea "Ce vrei sa te faci cand o sa ajungi mare?" raspundea, fara sa clipeasca, "Doctorita!". In 1925, la 16 ani, termina Westfield High School. In '33, Colegiul Universitar din Columbia pentru Doctori si Chirurgi (CUCPS). Gata! Mai avea un pas, o rezidenta mica...A fost chemata in biroul lui Allen Whipple, starostele chirurgilor de la CUCPS. Credea ca-i va da o veste buna. A luat-o direct. Ca nu vede rostul unei femei chirurg, ca nimeni nu va dori sa fie operat de o "specialista", ca sa nu faca de ras institutia, sa uite, naibii, de pensa si cutit, sa-si vada de treaba ei. Normal, i-ar fi dat cu scrumiera in cap, dar venea din Westfield si cei din New Jersey aveau cei sapte ani de acasa.
Si-a vazut de treaba ei si a trecut pe anestezie. S-a intors la CUCPS in 1938, ca director al departamentului nou fondat, dandu-i o palma lui Allen-cel-ciufut. Mai mult, prin 1949 devenea prima femeie-profesor din istoria CUCPS, semn ca activitatea incepea sa-i fie recunoscuta. Ii trecuse, deja, prin mana, mii de bebelusi, cand, in 1953, i-a venit ideea.
Avem un bebe. Ce facem cu el?
"Buuun, si-a zis. Cand nou nascutul vine pe lume la spital, in conditii civilizate, il putem monitoriza. Dar cand e vorba de o nastere intr-un orasel mai amarat, cum notam bebelusul?" Copilul se naste. Atunci, in 30 de secunde, trebuie analizate functiile sa le vitale. Fara aparate, fara sofisticharaie, simplu, din ochi. Doar constati! Coloritul pielii, extremitatile portocalii. Pulsul, peste 100 de batai. Reflexele, apoi tonusul si respiratia. Dai note de la zero la doi pentru fiecare dintre aceste cinci discipline, in total punctaj maxim: 10. Altfel spus, copil fara probleme, sa va traiasca!
Imediat, metoda a inceput sa se raspandeasca pe teritoriul SUA. La ceva vreme, un grup de experti a propus ca operatia sa se repete dupa cinci minute, stiindu-se, astfel, care sunt sansele exacte de supravietuire ale copilului.
Doamna Virginia Apgar, profa bebelusilor, cea care ii asculta inainte ca acestia sa invete sa citeasca, n-a dorit sa iasa in fata. A continuat munca sa prin cabinete de obstetrica si ginecologie, a adus pe nume bebelusi, s-a luptat pentru drepturile femeilor din medicina. A vorbit despre graviditatea la tinere ori despre mostenirile genetice intr-o vreme in care acestea erau considearta subiecte tabu. Nu s-a batut cu pumnul in piept ca a redus mortalitatea infantila in SUA, nu a tipat ca fara vaccinurile ei copiii ar fi avut de suferit pana la 10-12 ani. Recunoscatori, americanii au propus ca, printr-un acronim, numele sau de familie, Apgar, sa devina APGAR (a, de la Appearence, culoarea pielii, P de la puls, Grimasa, de la reflexe, Activity, activitatea muschilor si R, respiration).
Nu s-a casatorit niciodata. "Ha, ha, culmea, n-am avut barbat, in schimb m-am ales cu zeci de mii de copii", avea sa glumeasca.
S-a stins la doar 65 de ani, in 1974. Fiecare dintre noi am avut, la nastere, o mama si trei bunicute. Una venea din America!
EMOTIONANT: O mama-delfin cara, pe spate, puiul mort de trei zile!!!... Cea mai mica fetita din lume are 54 de centimetri lungime la 3 ani...
