La început de secol XIX, convențiile sociale erau altele, dar simțămintele la fel. Cum era văzută iubirea? Ca o boală, „o sminteală” care te transforma din om, „neom”, adică te supunea la tot felul de cazne fizice și emoționale.
În celebra revistă a acelor vremuri, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, Brașov, Nr. 17, 22 Octombrie 1838, dragostea e descrisă în toată complexitatea ei.
„Privești la o fetiță. Te simți nu știu cum. Te năpădește rumenul în față, ochii îți cad în jos. Niște visuri șoade. Oareșcare neodihnă. Toate fetițăle ți să par de îngeri, dar una de zână. (Aceasta e simpotoma cea dintâiu de turburarea minții) Treci adese pe la fereastra ei, mergi la adunări unde să află dânsa; vreai să-i vorbești, dar ești mut ca peștele.
Mijloace de vindecare: Trăește vesel între prietini mulți, ferește-te să nu vezi fetița în 14 zile, la 21 zile ești vindecat!”, e descrierea primilor fiori ai iubirii.
Așadar, este dat și un remediu a stării de „îndrăgosteală”: absența din viața fetei și petrecerea timpului liber cu prieteni.
Izvorul împăratului Franz Joseph din Pădurea de Argint, deviat! Ce se va întâmpla cu apa miraculoasă... Un băiețel de nouă ani a devenit erou național în Germania. Și-a salvat fratele în vârstă de doi ani de la moarte cu pre...
