Urmărește A1 pe DiscoverPe 3 februarie a început să ningă și să viscolească. Urgia nu s-a oprit nici măcar o secundă, vreme de șase zile. Nămeții au ajuns până la opt metri, sate întregi au fost acoperite de zăpadă. Transporturile s-au oprit, oamenii au rămas fără apă, fără căldură, fără mâncare, fără medicamente. 4.000 dintre ei au murit, vitele au înghețat instant. 1972, Iran, cel mai mare viscol din istoria omenirii
La început, pe 3 februarie 1972, la primele semne de ninsoare, iranienii s-au bucurat. Neaua cădea în nordvest, în sud dar și în centrul țării. Apoi a venit viscolul și temepraturile sub minus 20 de grade. Mulți dintre ei nu erau obișnuiți cu așa ceva. A nins, neîntrerupt, șase zile. Iranul a fost paralizat.Troiene întregi. Comunicații întrerupte, transporturi, la fel. Primele semnale de alarmă au început să fie trase pe 6 februarie, orașul Ardakan se afla, total, sub nămeți. Elicopterele nu puteau decola ori ateriza. Iranienii rămăseseră fără căldură, fără apă curentă, fără mâncare și fără ajutor medical. Animelele le înghețaseră. Kakkan și Kumar au devenit primele așezări fără niciun supraviețuitor. În Sheklab, la granița cu Turcia, 100 de oameni au decedat. La un moment dat, autoritățile anunțaseră 6.000 de persoane dispărute.
Totul s-a oprit pe 9 februarie, după șase zile, când au fost raportați 4.000 de morți, cea mai mare tragedie de acest gen din istorie. Ca o comparație sumbră, al doilea dezastru de gen avea să se consemneze în Afghanistan, în 2008, cu ”numai” 923 de decese. Ziariștii cotidianului ”Ettela'At" notau că din stâlpii de înaltă tensiune se mai vedeau doar vârfurile. ”După șase zile, Iranul arăta ca și cum ar fi fost afectat de un război”, concluzionau ei.
