Antena Căutare

"Du-te-n născutu' femeilor"! Te-ai gândit vreodată cum înjurau românii acum 70 de ani?

Originea înjurăturilor moderne se pierde în negura timpurilor, însă Academia Română, sub patronajul Regelui Mihai, a avut inspirația să ne lase moștenire un document editat în 1942, unde sunt menționați „termenii considerați obsceni” acum aproape 80 de ani.

Originea înjurăturilor moderne se pierde în negura timpurilor, însă Academia Română, sub patronajul Regelui Mihai, a avut inspirația să ne lase moștenire un document editat în 1942, unde sunt menționați „termenii considerați obsceni” acum aproape 80 de ani, scrie vice.com.

De fapt este un supliment al Atlasului Linguistic Român, unde în urma unui sondaj în rândul populației, s-a stabilit cum se se înjura, precum și diverse eufemisme pe regiuni.

Potrivit documentului, studiat de sursa citată, în anii ’40, jumătatea de nord a țării folosea pentru înjurătură, cu precădere, termenulsudalmă, iar în cealaltă jumătate se folosea îjurătura. În unele regiuni echivalentul cuvântului înjurătură eraocară, blestăm, caromlaș, sovane.

La întrebarea „cum se mai înjură aici”, oamenii timpului au răspuns, printre altele: să-l omuoră dracu, sa-l calce iuda, sa-l bântuie călcătura; futu-ț tuarta cerului, kifla lu dumnezeu, pita, harhanghelii, maica precesta, sorele, beserica, troița; mînca-mn-ai camicu dim p***; f*** dracu pi*** mîne-ta, bată dracu p***-m mama vostă; calce-l nevoile; f***-i muierea-n cur; mînca-l-ar frigurile; etc.

Articolul continuă după reclamă

Hai să vedem care erau eufemismele de atunci ale cuvintelor care descriu organele genitale în funcție de regiune.

Astfel, „pentru organul genital al femeii” avem:
Crișana și Maramureș: veseleancă, născutu femeilor, trupu dila femeie, pantă, la muieri dîjos, naștire, trup, băbură, cur
Banat: sramota, nașcerie, trup
Oltenia: curu, gaură, rușine instrumentu, vîlvă, aia, gaură
Centru: dă gășiht, unialta muierească, haia, pîntici, puică, mitră, javră
Muntenia: ocara iei, păsărică, poduabă, daravela, la trupi
Moldova: partea rușînuosâ dinainti, partea fumeiascâ di rușîni, vîjoiu, vulfâ, urîcunea
Dobrogea: srămuta, piraje, pipoașcă, vulvâ

Eufemisme pentru penis pe regiuni:
Crișana și Maramureș: vînă, ismene, țî să vede mațălie, hîdănie, hodrobrențile, hădărag, trup, scula uomului, sărsamu dănăinte
Banat: trup, mădulariu, sramota
Oltenia: mimbru, triabă, haia, ocară
Centru: născutu, pasărea uomului, semeremteșt, țiega uomului, marfa
Muntenia: membru, trupi, daravela, poduabă, rușîni
Moldova: puțca, partia rușinuoasâ dinainti, niembru, vînă, dănănaia
Dobrogea: rușinea, pardonu, strămuta

La întrebarea „are relații sexuale“, străbunicii nostri au răspuns: am avut sîmbră cu muierea, am avut pat, o umblă la ia, a lăcut lucru ăla care-l fac tăț omeni, o trage, să-mpreună, am țicnit, m-an dus săm petrec cu o muiere, bagu-mă-n tini, am șăduit cu-o femeie, sâ drăgostiesc, a lucrat cu-o foată, s-a avut bini cu ia, am avut păcat cu dâsa, etc.

Eufemisme pentru „curvar” erau: îmblă la muierili altora, blăstămat rău nărăvit, corhalău, uom dă i dragă lume, cîne, derbidieu, stricat de fomei, îi uom slab, umblăm blăstămățîi, landrău, flecar, etc.

Eufemisme pentru „a siluit-o“: o facut-o de rușine cu sîla, o pris-o cu puterea, o cufuluit-o, o necăjit-o fără voie, o-mblătit-o, i-o făcut triaba cu di-a musai, o făcut rîs dintr-însa, o fu****-o cu sîla, etc.

În Atlas am mai găsit și expresii din anii ’40 pentru masturbare: îi dă din mînă, ij baci pula, bîrătură, ș-o freacă să-I viie sămânța, uo borăști, să friacă pă pulă, mai frec pula di scîndupa patului, fasi malahii, îi dă la gît ca să sloboază, îj gîdilă pula cu mîna, etc.

Pentru menstruație: are rînduri, soroc, pkișă sînge, regulă, curzere de sîze, păcati fimeiești, îs hîde pă cămeșă, vine pă lună, boală lumiască, flori, să curăță, etc.

Revenind la zilele noastre, Monica Busuioc, directorul Secţiei de Lexicologie a Institutului de Lingvistică al Academiei Române, spune că nu se așteaptă prea curând la o anchetă asemănătoare cu cea realizată de onorabila instituție în anii ’40.

Citește continuarea articolului pe VICE

„Am rămas toți șocați când am văzut-o!” Uite cum s-a transformat o femeie după ce a slăbit mai bine de 70 de kilograme!... Și-a spart un dinte, dar asta i-a salvat viața! Uite cum a fost posibil așa ceva!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x